Sponsor oficial al
Sorin Mogoşanu se află internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Suporterii Ştiinţei, antrenorii, conducătorii alb-albaştrilor, dar şi jucătorii lui FC Universitatea Craiova sunt în aceste clipe alături de Mogoşanu. Portarul lui FCU a suferit o fractură de femur în timpul partidei cu Reşiţa, după un contact cu un adversar, iar vineri seară goalkeeperul în vârstă de 26 de ani a fost internat la Spitalul Clinc de Urgenţă Craiova, acolo unde colegii şi membrii staff-ului tehnic au fost şi ei prezenţi după jocul de la Severin.
Vineri seară medicii de la Spitalul de Urgenţă din Craiova încă nu stabiliseră când îl vor opera pe Mogoşanu, deoarece aceştia doresc să îl mai spună în cursul zilei de sâmbătă la încă un set de analize. Apoi, în funcţie de rezultatul acestora, doctorii vor decide ziua în care îl vor opera pe goalkeeperul clubului din Bănie.
Ce înseamnă fractură de femur!
Femurul este cel mai lung si rezistent os din organismul uman; de aceea este nevoie de un traumatism de intensitate mare pentru a se produce o fractură de femur.
Partea lungă şi dreapta a femurului se numeşte diafiză femurală. Atunci când intervine o ruptură în zona respectivă, aceasta poarta numele de „fractura de diafiză femurală”.
Diafiza femurală este acea parte a femurului care pleacă de sub şold şi se termină în locul în care osul începe să se largească în dreptul genunchiului.
Examen medical
Istoricul medical și examenul clinic
Medicul ortoped va cere detalii despre imprejurările în care a intervenit fractura. Toate aceste informaţii pot ajuta doctorul ortoped să stabilească modul în care s-a produs traumatismul şi dacă nu există şi alte zone lezate.
După stabilirea istoricului medical şi a mecanismului de producere a leziunii, doctorul va trece la examinarea clinică a pacientului, concentrându-se pe segmentul afectat. Medicul ortoped va observa:
- Dacă piciorul este deformat în mod evident (o angulație neobișnuită, o răsucire sau scurtare a piciorului)
- Dacă fragmentele osoase au penetrat pielea
- Dacă există contuzii ale părţilor moi
- Dacă există fragmente osoase ce împing pielea în exterior
- Dacă există puls la nivelul gambei şi piciorului
- Dacă pacientul are sensibilitatea păstrată la nivelul membrului afectat
Recuperare
Majoritatea fracturilor de diafiză femurală necesită 6 până la 8 luni pentru vindecare. Această perioadă poate fi mai lungă, daca fractura a fost deschisă sau cu multiple fragmente.
Sprijinul pe picior
Cei mai multi medici ortopezi recomandă reluarea mișcarilor cu mobilizarea articulațiilor încă de la debutul perioadei de recuperare. Este important ca pacientul să respecte recomandările medicului privind mersul pe piciorul afectat, pentru a evita probleme ulterioare.
În unele cazuri, medicii permit pacienţilor să meargă cu sprijin pe piciorul operat, imediat după intervenţia chirurgicală. Cu toate acestea este posibil ca pacientul să nu se poată sprijini cu toată greutatea pe picior înainte ca fractura să fi început procesul de vindecare. Este esenţial ca pacientul să respecte cu stricteţe recomandările medicului.
Atunci când i se va permite să meargă, pacientul va avea nevoie de cârje sau de un cadru pentru sprijin.
Distribuie articolul:
Alte articole
Despre noi
- de editie.ro
- 1 Ianuarie 1970
România și-a aflat adversarele pentru Campionatul Mondial. Ne vom bate din nou cu Ungaria!
- de Vlad Daniel
- 21 Iunie 2019
Martin Ambros a fost înlocuit. Cine este noul selecționer al naționalei României de handbal feminin!
- de Vlad Daniel
- 10 Mai 2019
Victorie fără emoţii în fața Buzăului
- de
- 8 Aprilie 2019

