Sponsor oficial al
Eugen Trică a definitivat programul echipei pentru stagiul de pregătire de la Craiova.
Alb-albaștrii sunt foarte aproape de finalul vacanței, iar Eugen Trică va intra efectiv în pâine începând de pe 1 iulie. Însă, până atunci, vineri, 28 iunie, de la ora 8.30, jucătorii Științei vor efectua vizita medicală la Policlinica Sportivă din Bănie, iar luni vor efectua primul antrenament sub comanda noului antrenor la baza Aripile, cu începere de la ora 11:00.
Însă de marți alb-albaștrii vor efectua câte două antrenamente pe zi. Stagiul de pregătire de la Craiova se va desfășura până pe data de 15 iulie, iar pe 16 iulie jucătorii lui FC Universitatea Craiova vor pleca într-un stagiu de pregătire până pe data de 30 iulie în Austria, acolo unde leii din Bănie vor disputa și patru partide de verificare.
Totodată în cadrul stagiului de pregătire de la Craiova alb-albaștrii vor disputa și o partidă de verificare, cel mai probabil pe data de 12 iulie. Ediție.ro vă va informa în timp util și cu cine va juca Știința primul meci amical sub comanda lui Eugen Trică.
Distribuie articolul:
Alte articole
Despre noi
- de editie.ro
- 1 Ianuarie 1970
„Cronici şi Avancronici din perioada devenirii Craiovei Maxima”
- de Mirea Emilian
- 10 Mai 2019
România și-a aflat adversarele pentru Campionatul Mondial. Ne vom bate din nou cu Ungaria!
- de Vlad Daniel
- 21 Iunie 2019
Martin Ambros a fost înlocuit. Cine este noul selecționer al naționalei României de handbal feminin!
- de Vlad Daniel
- 10 Mai 2019

