Sponsor oficial al
FC Universitatea Craiova va juca joi împotriva Rapidului.
Știința a remizat marți cu Ansan Greeners, scor 1-1, iar oltenii așteaptă acum disputa de mâine împotriva Rapidului. Până atunci, cele două formații s-au întâlnit miercuri, la baza sportivă, acolo unde giuleștenii s-au antrenat lângă terenul pe care s-au pregătit și elevii lui Eugen Trică. Se puteau auzi și indicațiile lui Daniel Pancu iar jucătorii celor două echipe deja și-au luat pulsul înaintea partidei de mâine.
Revenind la antrenamentul Științei, acesta a început cu o ședință la mijlocul terenului, acolo unde Eugen Trică le-a vorbit elevilor săi timp de 15 minute despre lucrurile bune și mai puțin bune făcute de aceștia în partida cu Ansan Greeners. Ulterior "Jose" și-a lăsat băieții pe mâna lui Dan Vasilică, iar cel poreclit de către jucători "Sensei" i-a muncit din nou foarte serios pe leii din Bănie.
La început, alb-albaștrii au efectuat exerciții pentru activarea aerobă cu ajutorul tenisului de picior. Ulterior, ședința de pregătire a crescut în intensitate, incluzând mai multe serii de alergări.
Antrenamentul s-a încheiat cu așa numitele "ateliere", acolo unde alb-albaștrii au tras din greu pentru îmbunătățirea condiției fizice.
Distribuie articolul:
Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Despre noi
- de editie.ro
- 1 Ianuarie 1970





