Cum este şi viaţa asta!... Când te îndepărtezi de problemele de zi cu zi, care îţi mănâncă existenţa, ai impresia, pentru perioada în care eşti plecat din mijlocul lor, că acestea nu mai există...
Acum îi înţeleg şi pe cei care şi-au rupt rădăcinile părinteşti şi au plecat în lume, în căutarea unui destin mai bun, crezând că, ducându-se cât mai departe de problemele lor de acasă, acestea se vor rezolva de la sine, sau nu îi vor mai deranja aşa de mult ca înainte... Dar nu este aşa, am auzit, de multe ori expresia eludarea nu înseamnă rezolvare, problemele şi necazurile rămân, indiferent de cât de departe ai vrea să fugi devâlvătaiacare ştii că există şi că, în mod, inevitabil, te vei întoarce la ea şi îi vei simţi arşiţa şi asaltul asupra vieţii tale.
În Slovacia, pe tărâmurile pe care mă aflu acum, când scriu aceste rânduri, lumea mi se pare relaxată, blondele slovace – majoritatea, blonde, ca nişte slovace care se respectă, par vesele şi lipsite de griji, oamenii se plimbă prin centrul oraşului senini, au şi aici porumbei, cărora am văzut că le aduc grâu, în oraşul Banska Bystrica, eliberat de soldaţii români de invadatorii Germaniei naziste, în al doilea război mondial, aşa cum scrie şi pe Monumentul Eroilor, iar viaţa merge mai departe ca într-un Montagne Russe în care cel care nu cade peste margini supravieţuieşte şi îşi clădeşte o familie, o fericire, o ceva ce îi dă motivaţia să trăiască şi să fie Om.
M-am întrebat, la un moment dat, de ce nu m-am născut aici, blond şi cu ochi albaştri, cum sunt mulţi localnici din zonă, dar tot eu mi-am răspuns că există o karmă a fiecăruia care îţi este dată încă înainte de naştere şi de care nu poţi fugi, pentru că ea e înscrisă în codul tău genetic şi respiră odată cu tine, în fiecare zi, şi sforăie, odată cu tine, în fiecare noapte, pe pernă, dar sufletul îţi este cât se poate de viu şi de relaxat fiindcă ştie că, odată cu tine, îşi duce la îndeplinire încă o misiune aproape imposibilă, încă o lecţie de viaţă, care, nu se ştie când, poate că îţi va folosi la ceva...
