Sponsor oficial al
La 7 puncte sub linia care asigură menţinerea în Liga I, antrenorul penultimei clasate crede că obiectivul nu e compromis, dar e conştient că numai victoria cu CSMS Iaşi, echipă aflată o treaptă mai sus în ierarhie, menţine Severinul în cursa pentru evitarea retrogradării.
Ne pregătim pentru meciul cu Iaşiul şi nu ne permitem să pierdem. Eu cred că 35 de puncte îţi asigură salvarea de la retrogradare. Mai sunt opt etape şi luptăm până la capăt. Sper să avem mai multă inspiraţie şi să învingem.
Gane, la Sport Total FM
Conform antrenorului, CS Turnu Severin va trebui să acumuleze pe finalul sezonului dublul punctelor obţinute în primele şapte partide din acest an. Situaţie aproape imposibilă, dacă ţinem cont că la malul Dunării vor mai veni Petrolul, Pandurii şi Steaua, iar în deplasare Severinul va juca la Rapid, CFR Cluj, Bistriţa şi Viitorul Constanţa. Meciul de sâmbătă e decisiv şi pentru Iaşi, care are un avans de două puncte faţă de CS Turnu Severin. “O victorie la Severin ne-ar readuce în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Dacă nu batem acolo, ne va fi aproape imposibil să rămânem în Liga 1”, a afirmat antrenorul Iaşiului, Liviu Ciobotariu, după înfrângerea din Copou, cu Viitorul Constanţa (1-2). Cu o situaţie financiară stabilă, comparativ cu cea de la CS Turnu Severin, CSMS Iaşi se va despărţi de antrenorul Liviu Ciobotariu în cazul în care nu câştigă la malul Dunării.
Orice antrenor depinde de rezultatele obţinute. Dacă nu batem la Severin, ne despărţim de Ciobotariu. Am creat echipei toate condiţiile pentru acest meci. Va face deplasarea vineri, cu avionul, până la Timişoara, după care va merge cu autocarul până la Turnu Severin. Am decis să le majorăm şi primele de victorie.
Primarul Gheorghe Nichita, într-o conferinţă de presă
În toamnă, CS Turnu Severin a făcut deplasarea în Moldova cu autocarul, iar CSMS Iaşi s-a impus cu 1-0, printr-un gol marcat în minutul 90. Între timp, echipa lui Liviu Ciobotariu i-a transferat de la nou-promovata din Oltenia pe Milan Mitic şi Hugo Moutinho. După cinci ani petrecuţi la malul Dunării, cei doi vor fi, în premieră, adversarii Severinului.
E un meci special pentru mine şi sunt bucuros că mă întorc la Severin, unde am petrecut o bună parte a carierei şi am mulţi prieteni. Mă voi reîntâlni şi cu jucătorii care au mai rămas la echipă, dar când voi intra pe teren voi fi cu gândul numai la cele trei puncte. E normal, pentru că acum joc la Iaşi. Avem neapărat nevoie de victorie, pentru a mai putea spera în salvarea de la retrogradare.
Mitic
Doar cinci dintre coechipierii săi din tur au mai rămas în iarnă la malul Dunării, însă Alex Neacşa nu va juca sâmbătă. Eliminat runda precedentă la Galaţi, mijlocaşul a primit o etapă de suspendare şi o amendă de 740 de lei. Nici foştii săi colegi Bălău, Dumirel şi Thomas ar putea să nu joace, după ce n-au intrat etapa trecută în vederile lui Gane, în timp ce Olah, ajuns în retur căpitan, pare să aibă garantat postul de titular.
Iordan, bun pentru Dinamo!
Printre numeroşii jucători la care a renunţat în iarnă echipa severineană s-a aflat şi portarul Alex Iordan. După ce s-a aflat în discuţii cu Concordia Chiajna, acesta s-a transferat ieri la Dinamo Bucureşti, cu care a semnat pe trei ani.
Mă voi pregăti cu prima echipă şi aştept să-mi vină rândul. Vreau să profit de această şansă mare, care mi s-a oferit, şi să le demonstrez unora că s-au înşelat în privinţa mea. La Severin nu mi s-a dat practic nicio şansă şi am fost nevoit să plec. Nu cred că echipa se poate salva, cu oamenii care sunt acolo.
Iordan
Acesta a jucat în tur într-un singur meci, chiar în cel de la Iaşi, unde a fost introdus la începutul reprizei secunde. Spre deosebire de majoritatea coechipierilor săi, care şi-au depus memorii pentru a deveni liberi de contract, Iordan n-a vrut să plece în iarnă de la CS Turnu Severin, dar, înainte de reluarea campionatului, a fost anunţat de conducere că nu mai intră în vederile antrenorului Gane!
Distribuie articolul:
Revedere după scandal
18 Aprilie 2013Alte articole
Tir la foc continuu cu ilegalităţi la uzina din Sadu
- de
- 17 Aprilie 2013
Droguri pentru copii
- de
- 17 Aprilie 2013
Ofiter criminalist, reţinut pentru trafic de influenţă într-un dosar de viol
- de
- 17 Aprilie 2013
Mischie aplică «metoda Năstase»
- de
- 16 Aprilie 2013
Dragomir dă cu subsemnatul la DNA
- de
- 15 Aprilie 2013
VIDEO / A decedat de stresul salariului
- de
- 15 Aprilie 2013
VIDEO / A stat două ore în fântână, dar a avut zile
- de
- 14 Aprilie 2013
Ambulanţă cu o gravidă în travaliu, implicată într-un grav accident
- de
- 14 Aprilie 2013
Suspecţi de trafic cu «etnobotanice», cercetaţi de DIICOT
- de
- 11 Aprilie 2013
Primarul Drăghici a împlinit 90 de zile de stat în arest
- de
- 11 Aprilie 2013

