Sponsor oficial al
Deşi, la sfârşitul săptămânii trecute, ameninţaseră că marţi dimineaţă vor lua cu asalt sediul Primăriei Drobeta - Turnu Severin, pentru a-şi revendica drepturile contractuale, elevii lui Jerry Gane n-au mai fost ieri la fel de vehemenţi cum se întâmplase înainte de Paşte. Ademeniţi între timp, jucătorii au participat la antrenamentul de marţi, iar în această dimineaţă vor face deplasarea spre Cluj.
Conducerea le-a promis că le va achita o parte din salarii până la meciul cu CFR, programat joi, de la ora 17, urmând ca săptămâna viitoare să le mai vireze din restanţe.
Am avut o discuţie cu domnul viceprimar Marius Screciu şi am primit promisiuni că lucrurile se vor rezolva în cel mai scurt timp.
Gane
După meciul de sâmbătă cu Petrolul, jucătorii de la CS Turnu Severin, majoritatea originari din alte colţuri ale ţării, au plecat acasă şi au spus că nu vor veni la antrenamentul de luni seara. Aceştia au revenit marţi dimineaţă la malul Dunării şi au decis să-şi reia pregătirile după discuţiile purtate în prealabil cu reprezentanţii Primăriei.
Nu am mai întâlnit niciunde probleme ca la Severin. Sunt restanţe de câteva luni bune. Vom merge la Primărie, să discutăm cu autorităţile locale. Nu se mai poate aşa! Încă nu ştim dacă vom face deplasarea la Cluj. Vom decide asta împreună cu antrenorul, în funcţie şi de ce se va rezolva marţi. Eu nu mi-am depus în iarnă memoriu ca să devin jucător liber de contract şi le-am transmis conducătorilor că vreau să rămân la echipă. Mi-au promis că nu vor mai fi probleme, dar situaţia e la fel ca aceea din tur.
Mijlocaşul Adrian Olah, vinerea trecută
Dacă furia fotbaliştilor a fost, cel puţin momentan, domolită, oficialii de la Dunăre au şanse mici să găsească soluţii şi în privinţa menţinerii echipei în Liga I. După ce FRF nu a acordat Severinului licenţă pentru sezonul viitor, oltenii speră să aibă mai mult succes la recurs. Verdictul va fi anunţat vineri.
Distribuie articolul:
Alte articole
Guvernul trimite DNA peste Complexul Energetic Oltenia
- de
- 7 Mai 2013
«Don Gigi», adus în catuşe din Belgia
- de
- 6 Mai 2013
UPTADE: COPIL ÎNECAT ÎN JIU
- de
- 3 Mai 2013
Moş de 82 de ani, salvat de la moarte
- de
- 28 Aprilie 2013
VIDEO / Frâncu, reţinut de procurorii DNA
- de
- 25 Aprilie 2013
Şi-a ucis prietenul de pahar
- de
- 25 Aprilie 2013
Împletitură de gangsteri şi oameni ai legii, la «răcoare»
- de
- 22 Aprilie 2013

