O temă fierbinte care se dezbate, în această perioadă, în parlament, este introducerea educaţiei sexuale în şcoli – un subiect delicat de care trebuie să te apropii cu prudenţă, pentru că sunt multe zone sensibile, în funcţie de prejudecăţile şi religia fiecăruia.
Pe vremuri, viaţa sexuală era un subiect tabú. Era jenant să vorbeşti despre aşa ceva în public, iar regimul comunist făcuse din oameni nişte roboţi, care să muncească de dimineaţa până seara, iar viaţa lor intimă era o chestiune... tovărăşească, subscrisă moralei de partid.
Sigur că lucrurile s-au mai schimbat de atunci, oamenii s-au mai destupat la minte, pentru că noile generaţii trăiesc deja în libertate, de trei decenii încoace, dar cred că există o anumită agresivitate în dorinţa de a aglomera mintea unui copil, care abia învaţă abecedarul, cu informaţii despre sex, despre cum se fac copiii şi despre metodele contraceptive prin care poţi face sex fără să rămâi însărcinată(!)...
O soluţie ar fi găsirea unor metode de constrângere, mai ales din partea părinţilor, care ar trebui să fie mai responsabili în legătură cu ceea ce fac copiii lor la vârsta adolescenţei, pentru a nu se ajunge la situaţia nefericită ca o minoră să aibă o sarcină nedorită.
La vârstele de la care se preconizează predarea educaţiei sexuale în şcoli, cei mici, încă trăiesc în universul copilăriei, care aş zice că e şi păcat să le fie bulversat cu informaţii venite mult prea devreme. Chiar dacă mulţi dintre ei nu mai sunt inocenţi, pentru că există atât de multă informaţie şi pornografie pe internet, totuşi, instituţionalizarea acestei materii de studiu este prematură.
Se apasă prea mult acceleraţia pe acest subiect şi, parcă, există intenţia clară de a se intra cu bocancii în copilăria celor mici, maturizându-i mult prea devreme cu informaţii detaliate despre prezervative şi avort.
