Sponsor oficial al
Actualitate
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, a Universităţii din Craiova organizează joi 11 decembrie 2014, începând cu ora 9.30, la Sala 228 - Clădirea Centrală (str. A.I.Cuza, nr. 13), în cadrul programului “Educaţia financiară - provocări şi soluţii”, un nou eveniment dedicat educaţiei financiare.
În prima parte, Radu Mihai Ghinea - şef oficiu OTIMMC Craiova va aborda subiectul Parteneriatului Public-Privat pentru IMM şi creării de noi locuri de muncă, apoi vor fi înmânate acordurile de colaborare în cadrul Schemei de Minimis “Locuri de muncă subvenţionate pentru TINEri” următoarelor firme: SC Mangolesse SRL-D, Softexpert Mobility SRL, Il Risto SRL şi TCS-FORWARDING SRL. Într-o sesiune de prezentare a bunelor practici, reprezentaţii acestor firme vor prezenta studenţilor FEAA drumul de la idee la succes.
În partea a doua, Remus Stoica - reprezentant al Bursei de Valori Bucureşti va aborda o serie de teme dedicate, în special, studenţilor de la programul de studii Finanţe şi Bănci precum: “Ce este bursa? Rolul acesteia în economie”, “Economisirea în România” şi Concursul BVB IQ. De asemenea, Mihai Babau - reprezentant al SSIF Broker va prezenta următoarele teme: “Fundamentele analizei tehnice - recomandări investiţionale”, “Sentimentul investitorilor”, “Oportunităţi şi tendinţe”, “Impulsuri comportamentale”.
Concursul de tranzacţionare online, BVB Invest Quest (BVB IQ), reprezintă un proiect educaţional amplu, care urmăreşte pregătirea viitoarei generaţii de investitori de pe piaţa de capital. “IQuest” este dedicat persoanelor peste 18 ani, neiniţiate pe piaţa de capital, dar care sunt interesate de funcţionarea acesteia şi de luarea unor decizii investiţionale bazate pe informare temeinică. Participanţii se pot familiariza şi pot testa diferite strategii de investiţii.
Invest Quest are loc pe platforma BVB, ArenaXT, iar condiţiile de tranzacţionare vor replica factorilor din piaţa reală. Participanţii vor avea la dispoziţie o sumă virtuală de 30.000 lei, pe care o vor putea investi în acţiunile celor mai lichide 15 companii listate la BVB.
Timp de două luni, cei care se înscriu la concurs îşi pot testa calităţile de investitori, capacitatea de administrare a portofoliilor, cumpărând şi vânzând cel puţin trei din titlurile disponibile la tranzacţionare în această competiţie. La finalul competiţiei, cele mai bune randamente, chiar dacă sunt doar virtuale, vor aduce investitorilor premii reale. Printre premiile destinate câştigătorilor se află un premiu în bani de 20.000 lei, un laptop Lenovo Yoga 2, un premiu în bani pentru tranzacţionare, în valoare de 2.300 lei, şi un iPad.
Coordonatorul programului FEAA, “Educaţia financiară - provocări şi soluţii” este prof. univ. dr. Cristi Spulbăr, care va fi şi moderatorul evenimentului.
BIROUL DE PRESĂ
Distribuie articolul:
Se strânge buzunarul la Vâlcea
10 Decembrie 2014Alte articole
Andrici, acţionarul majoritar al CSU Craiova, intermediarul şpăgii lui Cocoş
- de
- 17 Decembrie 2014
Joc şi voie bună pe scenă
- de
- 8 Decembrie 2014
VIDEO / CLOACA CSU FINANŢATĂ DIN BANII FURAŢI DE LA STATUL ROMÂN
- de
- 27 Noiembrie 2014
«America de-acasă» - spectacol la Teatrul Naţional «Marin Sorescu»
- de
- 10 Decembrie 2014
OTELLO - drama iubirii revine pe scena Operei Române Craiova
- de
- 10 Decembrie 2014
Ziua Internaţională a Democraţiei
- de
- 10 Decembrie 2014
ALAIUL DATINILOR “DIN BĂTRÂNI, DIN OAMENI BUNI”, la Craiova
- de
- 10 Decembrie 2014
Spectacol caritabil pentru Florin
- de
- 8 Decembrie 2014
«Zâmbeşte, zâmbetul te defineşte!»
- de
- 8 Decembrie 2014
Postul de preşedinte al CJ, declarat vacant
- de
- 8 Decembrie 2014

