Sponsor oficial al
Novak Djokovic s-a antrenat luni pe terenul unui club de tenis din Marbella. Oficialii clubului i-au permis să folosească terenul lor pentru antrenamente.
Acest lucru s-a întâmplat din cauza unei confuzii legate de data la care atleţii profesionişti pot reveni pe teren, iar clubul și-a cerut scuze.
Deşi autorităţile spaniole au permis reluarea antrenamentelor individuale afară, aceştia au ordonat ca facilităţile de antrenament pentru sportivii profesionişti să rămână închise. Astfel, până la data de 11 mai, jucătorii de tenis nu se vor putea antrena pe terenul de tenis.
Clubul din Marbella au emis un comunicat oficial prin care îşi cer iertare că au încălcat regulamentul, însă spun că acest lucru s-a întâmplat din cauza unei confuzii.
„Am înţeles că atleţii profesionişti au permisiunea să se antreneze, astfel că l-am autorizat pe domnul Djokovic să folosească terenul nostru. După ce am vorbit cu Federaţia de Tenis, aceştia ne-au lămurit că va trebui să aştepte până la data de 11 mai pentru a folosi facilităţile noastre. Am discutat acest lucru şi cu dl. Djokovic şi ne-am înţeles să reînceapă antrenamentele la 11 mai. Ne pare rău că această confuzie ar putea să îi afecteze credibilitatea domnului Djokovic”, au spus oficialii clubului Puente Romano.
(sursa: Mediafax)
Distribuie articolul:
Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Caricaturistul Ștefan Popa Popa's, detronat de olteanul Gogu Neagoe
- de Predescu Silviu
- 5 August 2019