Sponsor oficial al
Patru cadre medicale din Craiova au fost reținute pentru 24 de ore, fiind acuzate că ar fi decontat servicii medicale fictive în valoare de peste 285.000 de lei.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au dispus măsura reținerii față de patru bărbați, cu vârste între 33 și 51 de ani, cercetați pentru înșelăciune și fals informatic. Ancheta este coordonată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

Surse din cadrul anchetei spun că cele patru cadre medicale derulau activități în mediul privat.
Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie–iulie 2024, cei patru, angajați ai unei clinici medicale din Craiova, ar fi introdus în sistemul informatic integrat date nereale pentru a obține decontări de la Casa de Asigurări de Sănătate Dolj.
Concret, ar fi fost solicitată decontarea a 704 ședințe de litotriție extracorporală cu unde de șoc, ESWL, pentru 170 de pacienți. Există suspiciunea că aceste servicii nu au fost efectuate în realitate. Prejudiciul estimat se ridică la 285.120 de lei.
Pe baza probatoriului administrat, cei patru au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratul de Poliție Județean Dolj.
Astăzi, aceștia urmează să fie prezentați procurorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Distribuie articolul:
Alte articole
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025
INTERVIU: Roboții umanoizi nu mai sunt un experiment. Dragoș Preda despre utilitate și limite
- de Octavia Hantea
- 10 Februarie 2026
Regina șahului mehedințean
- de Stoichița Dumitru
- 2 Februarie 2026
Tânăr de 19 ani, mort într-un accident grav pe DN 7, la Călimănești
- de Octavia Hantea
- 26 Ianuarie 2026
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025

