Sponsor oficial al
Elevii din învăţământul preuniversitar şi preşcolarii vor începe luni cursurile celui de-al doilea semestru al anului şcolar 2012 - 2013. Aceştia vor avea parte de o nouă vacanţă în primăvară, ce va fi cuprinsă între 5 şi 14 aprilie.
Conform ordinului ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar, şcolile vor organiza în noul semestru activităţi extracurriculare şi extraşcolare în cadrul programului “Să ştii multe, să fii mai bun”, în săptămâna 1 - 5 aprilie, care se va desfăşura după un program special. Olimpiadele şi concursurile şcolare naţionale se vor desfăşura în perioada 2 - 7 aprilie, iar tezele din acest semestru se vor susţine până la data de 25 mai. Ultima vacanţă din anul şcolar actual începe din data de 22 iunie şi se va încheia pe 15 septembrie.
Potrivit aceluiaşi ordin de ministru, inspectoratele şcolare pot aproba modificarea structurii anului şcolar la cererea unităţilor şcolare. Acest lucru se va face în baza unor cauze bine întemeiate, în funcţie de condiţiile climatice speciale sau specificul şcolii.
Bacalaureatul va cuprinde aceleaşi probe ca şi anul trecut
Anul acesta nu aduce schimbări pentru elevii din ultimul an de liceu, care vor susţine examenul de bacalaureat. Ministrul Educaţiei a declarat că şi în 2013 vor fi amplasate camere de luat vederi în sălile de examen.
Camerele de supraveghere rămân, pentru că ele sunt prevăzute în metodologia aprobată în septembrie, şi am încălca legea dacă am schimba metodologia în ianuarie.
Remus Pricopie, ministrul Educaţiei
Acesta a mai vorbit şi despre subiectele examenului, atrăgând atenţia că nu vor atinge nicidecum dificultatea unui concurs sau a unei olimpiade şcolare.
Ca ministru, vă spun că un examen naţional de evaluare nu este o olimpiadă, nu este o competiţie. Un examen naţional de evaluare este unul în care trebuie să afli care este nivelul de pregătire a elevilor la un anumit moment în parcursul lor educaţional. O olimpiadă este competiţie. Acolo trebuie să ai subiecte de un alt tip.
Remus Pricopie
Programul bacului
Examenul de maturitate începe cu probele orale. Între 10 şi 12 iunie, elevii clasei a XII-a vor susţine proba A, de evaluare a competenţelor ling-vistice de comunicare orală în limba română. În perioada 12 - 14 iunie va avea loc proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), urmată în perioada 17 - 21 iunie de proba de evaluare a competenţelor digitale (proba D) şi în perioada 25 - 28 iunie de proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).
Probele scrise încep cu 1 iulie, când va avea loc proba la limba şi literatura română (proba E a). În 2 iulie, elevii de clasa a XII-a vor susţine proba scrisă la limba şi literatura maternă (proba E b). Bacalaureatul continuă în 3 iulie cu proba obligatorie a profilului (proba E c) şi în 5 iulie cu proba la alegere a profilului şi specializării (proba E d). Rezultatele se vor afişa în data de 8 iulie, până la ora 12, iar contestaţiile se vor depune între orele 12 şi 16. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 12 iulie, după soluţionarea contestaţiilor.
A doua sesiune a examenului de bacalaureat din 2013 se va desfăşura în perioada august - septembrie, iar înscrierile se fac între 15 şi 19 iulie.
La fel ca în prima sesiune, primele probe susţinute sunt cele orale. În 19 şi 20 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în perioada 19 - 21 august - evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în perioada 20 - 21 august - evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională şi în intervalul 22 - 23 august - evaluarea competenţelor digitale.
Din 26 august vor începe probele scrise, prima testare fiind la limba şi literatura română, urmată în 27 august de limba şi literatura maternă, 28 august - proba obligatorie a profilului şi 30 august - proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele iniţiale se vor afişa pe data de 2 septembrie, până la ora 12, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 12 şi 16. Contestaţiile vor fi soluţionate în decursul a două zile, astfel că pe data de 5 septembrie se vor afişa rezultatele finale.
Distribuie articolul:
La fileu, de pe poziţii diferite
10 Ianuarie 2013Alte articole
Hackerii vâlceni au speriat lumea
- de
- 9 Ianuarie 2013
Scandal cu iz penal la AJF Dolj
- de
- 8 Ianuarie 2013
Escrocul Sorin Croitoru, condamnat la 4 ani şi 6 luni pentru înşelăciune
- de
- 7 Ianuarie 2013
«Mă omoară, mă omoară!»
- de
- 6 Ianuarie 2013
Amendă de 30.000 de lei pentru patronul de la RSR
- de
- 3 Ianuarie 2013
Scandal pornit de la clienţi “băuţi şi drogaţi”
- de
- 2 Ianuarie 2013
Meniu “special” de Revelion: peşte stricat şi alune cu viermi
- de
- 1 Ianuarie 2013
2.000.000 de români sărbătoresc astăzi
- de
- 6 Ianuarie 2013
Îmbulzeală la apă sfinţită
- de
- 6 Ianuarie 2013
S-au călcat în picioare pentru a vedea gratuit filmele lui Nicolaescu
- de
- 5 Ianuarie 2013

