Actualitate
Sponsor oficial al
Ce înţeleg românii prin corecţiile fizice şi emoţionale? Rezultatele unei cercetări a D&D Research arată că violenţa este considerată de părinţii din ţara noastră o modalitate de educare a celor mici. Mamele participante la acest studiu afirmă că pedepsele educă prin atingerea punctelor celor mai sensibile, astfel încât copilul „să ţină minte consecinţele în situaţii similare”. Astfel, ele consideră că dacă micuţii nu mai au acces la tabletă, telefon ori laptop atunci când fac ceva greşit sau sunt neascultători, ei nu vor mai repeta acel comportament. Psihologii contrazic, însă, această idee.
Mamele din România diferenţiază pedepsele ocazionale, non-abuzive de corecţiile frecvente, abuzive, după cum arată discuţiile purtate cu o serie de femei cu vârste curpinse între 25 şi 60 de ani. Rezultatele studiului arată că între corecţiile uşoare fizice sunt incluse palmele, zgâlţâielile, trasul de păr. În ceea ce priveşte corecţiile în plan emotional, acestea cuprind umilirea în public, utilizarea de apelative jignitoare – „prost”, „dobitoc” etc. Există, de asemenea, pedepse extreme, precum lăsatul copilului singur pe întuneric.
Româncele consideră că abuzul emoţional afectează mai mult dezvoltarea copiilor decât cel fizic, dar că ambele au rol educativ.
De asemenea, pedepsele ating, din punctul de vedere al participantelor la studiu, punctele cele mai sensibile ale copiilor, acesta fiind motivul pentru care acestea sunt folosite în educarea celor mici. Mamele cred că aceştia vor ţine minte consecinţele şi nu vor mai face aceleaşi „greşeli” în situaţii viitoare similare. Corecţiile sunt folosite pentru sancţionarea copilului atunci când el nu are comportamentul dorit de părinte sau când nu ascultă de vorbă bună.
„Mecanismul psihologic care stă la baza corecţiilor fizice şi a pedepselor şi pe care părinţii îl exploatează este condiţionarea. Ei aplică o serie de sancţiuni în cazul în care copiii au un anumit comportament şi speră că cei mici îşi vor aminti acele sancţiuni înainte de a se comporta similar în alte situaţii”, explică Anca Popescu, psiholog în cadrul D&D Research.
În ceea ce priveşte cauzele care le determină pe mame să aplice astfel de corecţii se numără: presiunea socio-economică, tradusă de cele mai multe ori prin sărăcie, sau gradul lor foarte ridicat de nervozitate şi incapacitatea lor de a-şi gestiona impulsurile emoţionale.
Această idee este susţinută şi de psihologul Anca Popescu: „Mecanismul raţionalizării este acela prin care - în momentul în care se simte vinovat pentru faptul că nu şi-a putut controla impulsurile - părintele găseşte explicaţii logice şi justificative pentru comportamentul său. Acesta este motivul pentru care o foarte mare parte a părinţilor susţine rolul educativ al corecţiilor fizice şi afirmă că «E bună şi o palmă din când în când», «Şi părinţii mei mi-au mai dat câte o palmă şi mi-a prins bine» etc.”
Cele mai frecvente corecţii folosite de părinţii români sunt cele bazate pe condiţionare. Astfel, dacă micuţii nu ascultă şi refuză să facă anumite lucruri, mamele le interzic folosirea tabletei, telefonului sau laptopului, acestea fiind cele mai frecvente şi eficiente pedepse folosite în zilele noastre.
Totuşi, potrivit psihologilor, educarea prin condiţionare este eficientă doar pentru rezolvarea situaţiilor pe termen scurt. „Pe termen lung, nu rezolvă însă problema pentru că cei mici nu înţeleg dintr-o palmă sau dintr-o pedeapsă de ce nu ar trebui să repete acel comportament. Dintr-o palmă sau pedeapsă, copiii învaţă despre lipsa lor de putere în faţa cuiva mai mare decât ei şi de multe ori resimt o mare nedreptate. Si exact aceasta este definiţia abuzului. Condiţionarea funcţionează în acest caz prin frică: frica de a-şi supăra părinţii, frica de bătaie”, explică Anca Popescu.
Cercetările asupra psihicului uman arată că oamenii, dar în special copiii, nu pot asimila aportul necesar de informaţii atât timp cât ei se tem de părinţi sau resimt furie din partea lor. Aceste trăiri blochează zona din creier responsabilă cu învăţarea. Aşa se explică de ce un copil nu poate înţelege ceea ce îi explică părintele dacă acesta o face ţipând la el sau manifestându-se violent.
Psihologii le recomandă părinţilor să evite să discute cu copiii lor dacă sunt furioşi şi să încerce, pe cât posibil, să îşi stăpânească emoţiile negative în faţa copiilor.
„Educaţia fără abuz nu înseamnă în niciun caz lipsa educaţiei. Copiii au nevoie de limite şi reguli din partea părinţilor, însă acestea trebuie discutate şi negociate în familie: „nu ai voie să faci un anumit lucru pentru că… dacă faci acel lucru, va avea o serie de consecinţe. Hai să negociem împreună acele consecinţe”. Cel mai important este ca cel mic să cunoască urmările înainte de faptă şi ca acele consecinţe să nu aibă legătură cu punctele sale sensibile, ci cu fapta în sine: „nu ai făcut curat în camera, vei ajuta la curăţenie în toată casa”, concluzionează psihologul Anca Popescu.
Studiul s-a desfăşurat în perioada 15-22 ianuarie în Bucureşti, Iaşi şi Craiova şi a inclus focus grupuri cu femei între 25 si 60 de ani.
Harta abuzurilor asupra copiilor
În ţara noastră, doi copii sunt, în medie, victime ale unei forme de abuz în fiecare oră. Gândul a scris la începutul lui 2016 că potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, doar în primele şase luni ale anului trecut, au fost înregistrate 6.736 astfel de cazuri, dintre care 1.555 s-au soluţionat prin integrarea copiilor în sistemul de plasament de stat sau privat. Numărul este în creştere de la an la an. Comparativ cu aceeaşi perioadă, în 2014 vorbeam despre 6.454 de cazuri, în timp ce în 2013 şi 2012 numărul acestor situaţii cobora sub 6.000. Cele mai frecvente situaţii de încălcare a drepturilor copilului în cadrul familiei sunt neglijarea, abuzul emoţional şi abuzul abuzul fizic. Acestora li se adaugă cazurile de exploatare sexuală, prin muncă sau în vederea comiterii unei infracţiuni.
