Oraşul–Fantomă nu a murit! El trăieşte prin speranţele oamenilor care, chiar dacă, acum, nu sunt pe străzi, vor recâştiga oraşul şi liniştea de care au atâta nevoie, pentru că Istoria Lumii nu se opreşte aici: etapele vieţii se succed firesc, mai grele de trecut, sau mai uşoare, dar totdeauna conducând la perpetuare şi viitor, dincolo de scenariile manipulatorilor de destine, care vor să îţi scurteze rolul înainte de vreme.
Nimeni nu-şi doreşte răul şi, ca să fim optimişti, aş zice că nimeni nu doreşte, a priori, răul cuiva, dar cu toţii, la un moment dat, putem deveni victimele unor momente din viaţă în care avem impresia greşită că supravieţuirea noastră depinde de eliminarea celuilalt...
Fiecare dintre noi vrem să ne fie bine, să avem liniştea interioară, fără de care e mult prea greu să rezişti încercărilor de fiecare zi, să-i avem, alături de noi, pe cei dragi şi, dacă se poate – atât cât se poate, să ne înţelegem cu cei din comunitatea în care trăim. În ce măsură aceste necesităţi ale vieţii sunt îndeplinite – depinde de structura interioară şi de modul de viaţă al fiecărui om, în relaţia cu semenii săi.
În faţa marilor pericole, oamenii devin, de obicei, mai solidari unii cu alţii, empatia începe să funcţioneze şi, uneori, scoate la iveală adevărate miracole de care nici cei care le înfăptuiesc nu sunt conştienţi! Dar totul trebuie să pornească de la acea particulă de cumsecădenie şi omenie care există, în stare latentă, în fiecare dintre noi şi aşteaptă să fie scoasă la suprafaţă de o faptă bună, sau un gând bun, dătător de speranţă.
