Domnitorul Vladislav I Vlaicu atesta, în 20 ianuarie 1368, mai multe privilegii negustorilor braşoveni. Aceştia erau scutiţi de plata vămii la Slatina, vamă instituită la trecerea Oltului şi care îmbogăţea visteria domnească, documentul fiind primul în care se face vorbire despre localitate.
Oraşul de pe malul Oltului este chiar mai „bătrân“ chiar decât capitala României, Bucureşti, sau municipiul vecin, Piteşti, iar momentele de glorie nu lipsesc din istoria sa.
Istoricul Aurelia Grosu, zeci de ani muzeograf al Muzeului Judeţean Olt, face o scurtă trecere în revistă a evenimentelor importante petrecute de-a lungul vremii.
„În perioada medievală, Slatina a fost tot timpul un punct de legătură între provinciile istorice ale României, Oltenia şi Muntenia. Este atestată ca reşedinţă domnească temporară în documente emise de Vlad Vintilă ( ajuns domn, cu sprijinul boierilor din regiune, din funcţia de judeţ de Slatina). Există de asemenea documente emise de Radu Paisie, scrise la curtea domnească de la Slatina, domnitorii obişnuind pe atunci să folosească reşedinţe domneşti itinerante, iar poziţia strategică a Slatinei recomand-o pentru o astfel de poziţie“, spune istoricul.
Slatina aducea venituri importante voievozilor din perceperea vămii la trecerea Oltului. Tot la Slatina este atestată de timpuriu Braniştea Strehareţ (1495), o altă dovadă a importanţei pentru domnie.
Tudor Vladimirescu face strategii în casa boierilor Vulturescu
Un alt moment important trăit de aşezarea de pe malul Oltului este vizita lui Tudor Vladimirescu şi găzduirea acestuia, timp de o săptămână, în casa boierilor Vulturescu (imobilul a intrat ulterior, prin căsătoria Mariţei Vulturescu, fiică a boierilor din Vultureşti-Olt, cu Marin Deleanu, în averea familiei Deleanu. Casa a adăpostit, până în urmă cu câţiva ani, secţia de Etnografie a Muzeului Judeţean Olt). Între 4-10 martie, Vladimirescu îşi reorganizează planul de înaintare spre Bucureşti, făcând totodată un depozit de provizii în Slatina în casa Vultureştilor şi, alături de căpitanul de panduri Iancu Jianu, porneşte spre nordul judeţului pentru a cerceta zona şi a identifica locuri în care să se retragă la nevoie.
Regele Carol I supraveghează manevrele militare de pe Dealul Grădişte şi Malul Livezi
Alte momente importante se leagă de prezenţe regale la Slatina. Carol I ajunge pentru prima dată la Slatina în drum spre Bucureşti, în primul drum către capitala ţării pe care avea s-o conducă. Se întoarce ulterior de mai multe ori, având pentru oraş planuri mari, care ţineau de strategia militară. Supraveghează, de altfel, la una dintre vizite, în 1886, manevrele militare executate pe Dealul Grădiştea şi pe Dealul Malu Livezi, însă proiectele nu ajung, din diverse cauze, să mai fie puse în aplicare.
Tot la Slatina ajunge, aproape 40 de ani mai târziu, Regina Maria, la inaugurarea statuii eroinei Ecaterina Teodoroiu, cea care luptase în regimentul de infanterie cu garnizoana în Slatina, statuie amplasată aici după o controversă îndelungă între Craiova şi Târgu-Jiu. La 31 mai 1925 oraşul se bucură s-o primească pe regină, dar şi pe mama eroinei, prezentă la inaugurare.
Primul pod stabil, inaugurat cu fast
Oltul, râul care aducea în vechime resurse domnitorilor, este traversat pentru prima dată pe un pod stabil în 1847. Podul de lemn care înlocuia podul umblător, unul dintre puţinele din regat, era construit pe picioare de zidărie, iar inaugurarea aduce la Slatina toată curtea domnească, domnul Gheorghe Bibescu alegând ca dată de inaugurare 8 septembrie (când se serbează Sfânta Marie Mică, soţia domnitorului chemându-se Maria), oraşul fiind transformat, pentru cele trei zile de sărbătoare, în capitală. Pictorul Barbu Iscovescu zugrăveşte momentul, se bate şi o medalie comemorativă care are pe revers un desen stilizat al podului.
Doar că râul nu se lasă „îmblânzit“, iar podul este luat de ape în mai multe rânduri, specialiştii fiind nevoiţi să găsească alte soluţii. Se construieşte astfel primul pod de fier peste un râu interior şi al doilea din România, după cel de la Cernavodă, peste fluviul Dunărea, lucrările fiind finalizate în 1889.
Belu, Stavarache, Tomescu, primari care îşi pun amprenta asupra dezvoltării oraşului
Istoria Slatinei consemnează de asemenea primari destoinici, care aduc progresul în oraş. Belu inaugurează, după primul deceniu al secolului XX, lucrările de canalizare, alimentare cu apă şi electricitate, fiind epoca în care se construieşte uzina electrică. Urmaşii săi, Stavarache, Tomescu, alţii şi alţii, continuă să dezvolte urbea, construind străzi, lărgind trotuare, sistematizând oraşul, menţionează istoricul Aurelia Grosu.
Primul regulament de sistematizare este întocmit, de altfel, încă din 1895, prin intermediul acestuia stabilindu-se reguli clare după care se construieşte, pe zone, zona I constituind-o centrul istoric de astăzi (strada Lipscani – fostă, într-o vreme, 7 noiembrie; strada Mihai Eminescu – fostă Bucureşti şi Revoluţia din Octombrie; strada Dinu Lipatti – fostă Carol I).
Deşi abuzuri s-au consemnat în toate perioadele, inclusiv în perioada interbelică, niciun document nu pomeneşte, în schimb, de vreun primar în arest pentru corupţie. Au reuşit, la 647 de ani de la prima atestare documentară, primarii Darius Vâlcov şi Minel Prina, furând ca-n codru din banii alocaţi lucrărilor de întreţinere a ceea ce au construit înaintaşii.
