Credinţa este foarte „personală”, pentru fiecare om în parte

Ne aflăm în Săptămâna Patimilor, este prilej de smerenie şi îngăduinţă faţă de aproapele nostru, pentru că se apropie Învierea Domnului Iisus Hristos, pe care trebuie să o întâmpinăm cu credinţă şi curăţenie sufletească.

Dar, situaţia e diferită, în acest an, din cauza restricţiilor sociale stabilite prin ordonanţele de urgenţă, emise de guvern.

Traversăm o perioadă încordată, în care cerinţele imperative ca oamenii să rămână în case interacţionează cu nevoia creştinilor de a merge la biserică, în Noaptea de Înviere. Putem spune că am ajuns într-un punct nevralgic al conflictului dintre laic şi religios: până unde se poate ajunge cu restricţiile de izolare socială?

Creştinii se definesc prin două repere spirituale: Naşterea Domnului (Crăciunul) şi Învierea Domnului (Paştele), de aceea şi patima pe care unii o manifestă în a demonstra (sau a-şi demonstra lor înşişi) nivelul de credinţă la care se află. Dar Credinţa este foarte personală, pentru fiecare om în parte şi nu există reguli generale pe care să le impui unei comunităţi, în această privinţă; în caz contrar, răspunsul poate fi unul de respingere, sau de neîncredere.

În sinea lui, fiecare om are libertatea unei relaţii personale cu Dumnezeu, fără necesitatea stringentă a unor mediatori spirituali.   

Şi, chiar cu riscul de a supăra pe mulţi, trebuie să reiterez două adevăruri:

• Nu există nici o tradiţie cu privire la sacrificarea mieilor de Paşte, ci doar un ritual păgân, pre-creştin şi dorinţa gurmandă a multora de a mânca pruncul de lapte al oii; dacă ar fi să respectăm tradiţiile, la care fac unii referire, în necunoştinţă de cauză, ar trebui reluate sacrificările de nou-născuţi, pentru Zeul Noroc şi de flăcăi aruncaţi în suliţi, de la mare înălţime, cum se făcea în antichitate, pentru înduplecarea altor zei sângeroşi!...

• Sfânta Lumină, despre care se face atâta caz, acum, că va fi şi cum va fi adusă la casele credincioşilor – în afară de cea care este adusă special, cu un avion, de la Biserica Sfântului Mormânt, din Ierusalim, la Patriarhia Română şi, de acolo, trimisă la câteva biserici din Bucureşti – în restul lăcaşelor de cult din întreaga ţară, Sfânta Lumină este aprinsă de la... sfântul chibrit, aşa că nu văd ce rost are toată tevatura în legătură cu acest subiect(?!)...