Sponsor oficial al
Dragi cititori, pare incredibil, dar este adevărat: Municipiul Craiova nu deţine un PUG (Plan de Urbanism General) din anul 2009!!!
Cum a fost posibil? Vă explicăm mai jos.
În dosarul penal de la DNA în care se cercetează mai multe fapte de abuz în serviciu şi fals săvârşite de funcţionarii publici din cadrul Primăriei Municipiului Craiova - procurori sunt de-a dreptul uluiţi de ceea ce au constatat! Reamintim că în cadrul acestui dosar s-a început urmărirea penală in personam împotriva Liei Olguţa Vasilescu şi a mai multor persoane.
Precizem că acest dosar s-a format în urma unor plângeri formulate de craioveanul Constantin Mitran care a sesizat Parchetul cu privire la scoaterea frauduloasă din circutul Zonei Verde a unei suprafeţe de circa 130 hectare de teren.
Astfel că, în lupta lui în justiţie cu sistemul mafiot condus de Lia Olguţa Vasilescu, Mitran a descoperit că, de fapt, Municipiul Craiova nu are un PUG valabil încă din anul 2009.
CE S-A ÎNTÂMPLAT DE FAPT?
În luna februarie a anului 2008 societatea comercială ARHI DESIGN SRL din Craiova, societate deţinută de craioveanul Horaţiu Buzatu, a acţionat în instanţă Primăria Municipiului Craiova şi Consiliul Local al Municipiului Craiova.
În cadrul acestei acţiuni firma craioveană a invocat excepţia de nelegalitate A HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL CRAIOVA NR. 23/2000, hotărâre ce reprezintă actul care a stat la baza aprobari Planului de Urbanism General al Municipiului Craiova în anul 2000.
În fapt, Buzatu a apreciat că, în mod eronat, s-a stabilit de către Primăria Municipiului Craiova să plâtească taxe şi impozite acestei institutii atâta timp cât sediul societăţii sale este amplasat pe raza administrativă a comunei Malu Mare.
Societatea reclamantă a invocat nelegalitatea hotărârii de adoptare a Planului de Urbanism General al Craiovei nr. 23/2000 şi raportat la prevederile Legii 2/1968 şi 69/1991 legea care la art. 3 prevede „delimitarea comunelor, oraşelor şi judetelor se stabileste prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai în temeiul legii şi cu consultarea prealabilă a cetatăţenilor din unitaăţile administrative teritoriale respective, prin referendum care se organizeaza potrivit legii.”
Menţionăm faptul că în cadrul PUG-ului din anul 2000 şi care a făcut obiectul acestui litigiu, în mod eronat, edilii Craiovei au prevazut, împotriva legii şi de la sine putere, că zona administrativă a Craiovei cuprinde şi amplasamente situate pe raza teritorială a comnulelor limitrofe, respectiv Malu Mare, Şimnic, Bucovăţ, Cârcea şi Coşoveni.
Nici mai mult, nici mai puţin, instanţa de judecată a admis acţiunea societăţii Craiovene şi a anulat Hotărârea nr. 23/2000, constatând că este nelegală hotărârea de aprobare a Planului de Urbanism General
Hotărârea Tribunalui Dolj a fost atacată cu recurs de către Primărie, însă această cale de atac a fost respinsă de către Curtea de Apel Craiova şi astfel că Sentinţa nr. 205 din 29 ianuartie 2009 dată de Tribunalul Dolj a devenit irevocabilă.
Ulterior, Primăria s-a adresat şi cu o contestaţie în anulare la Curtea de Apel Craiova care a fost de asemenea respinsă în 25 februarie 2010.
Mai mult, deşi cunoşteau pe deplin că PUG-ul nu mai exista din punct de vedere juridic - primarul, consilierii si ceilalţi funcţionari publici implicaţi, cu exrcitarea cu rea-credinţă a atribuţiunilor de serviciu, au dispus în patru rânduri prelungirea valabilităţii hotărării HCLM 23/2000 deşi aceasta fusese anulată de judecători şi nu mai producea niciun efect.
Practic, pentru a induce în eroare terţii şi a da un aspect de legalitate dispuneau anual prelungirea unui PUG care fusese anulat de instanţă!!!
EFECTE
Efectele acestei decizii judecătoreşti sunt următoarele:
- începând cu data de 02 octombrie 2009, toate actele administrative ce ţin de lucrării de construcţie sau reparaţii, însemând: avize, certificate de urbanism, autorizaţii de construcţie sau hotărâri ale Consilului Local legate de aspecte în legătură cu autorizarea de LUCRĂRI/PUZ/PUD - sunt lovite de nulitate.
- începând cu 02 Octombrie 2009, Municipiul Craiova a emis acte care nu au produs niciun efect juridic.
- de asemenea, deciziile de impunere ale Direcţiei de Impozite şi Taxe cu privire la impozitele pe care le datorează contribuabilii pentru imobilele care au fost considerate abuziv pe raza Municipiului Craiova dar situate de fapt în zona localităţilor învecinate sunt lovite de nulitate, deoarece acestea au fost date în baza unui PUG nelegal.
CONSECINŢE
Consecinţele sunt devastatoare:
- pot să ajungă la ordinul a sute de milioane de euro, având în vedere că în baza unor acte nelegale sau obţinut finanţări de la Uniunea Europeană, Guvernul României, finanţări care mai mult ca sigur vor trebui restituite deoarece s-au întemeiat pe acte nelegale;
- de asemenea, acelaşi efect de domino poate să se rasfrângă şi asupra finanţărilor obţinute de persoane juridice de drept privat care au obţinut la rându-i aceste facilitati în baza unor acte nelegale.
- cu siguranţă că reprezentanţii comunelor limitrofe cărora Municipiul Craiova le-a furat, pur şi simplu, banii care li se cuveneau - se vor constitui părte civilă împotriva Municipiului Craiova în vederea recuperării sumelor de bani care li se cuvin.
- mai mult, pe viitor, banii pe care până acum i-a încasat în mod nelegal Municipiul Craiova pentru terenurile şi imobilele aflate în zona administrativă a comunelor limitrofe în baza unui PUG nelegal, nu vor mai intra bugetul Craiovei, ci cu siguranţă în bugetul comunelor pe raza cărora se află amplasare imobilele respective.
- nu în ultimul rând posibilitatea ca foarte mulţi dintre craioveni să conteste cel puţin pentru ultimii 5 ani, aşa cum prevede Codul de Procedură Fiscală, impozitele stabilite de Direcţia de Impozite şi Taxe a Municipiului Craiova şi care s-au fundamentat pe acte nelegale.
- o altă perespectivă negativă este probabilitatea ridicată ca investiţiile aflate în curs, inclusiv construirea stadionului “Ion Oblemenco” să se suspende cel puţin până la intarea în legalitate, însă acest lucru poate dura chiar ani de zile!
- este greu de crezut că Statul Român prin Compania Naţională de Investiţii va mai cheltui un leu pentru un proiect care nu deţine acte legale.
- de asemenea, sumele de bani uriaşe care s-au cheltuit până în prezent pentru diverse lucrări de amenajare / construire pe terenuri situate în zonele administrative ale comunelor limitrofe vor fi imputate cu siguranţă persoanelor decidente.
Consecinţele prezentate mai sus nu sunt limitative, ele pot fi şi mai grave.
VINOVAŢII
Vinovaţii principali pentru această tragedie sunt cei trei primari ai Craiovei care s-au perindat în această perioada, respectiv Antonie Solomon, Mărinică Dincă – primar interimar şi Olguţa Vasilescu - actualul primar, impreuna cu consilierii locali din cele doua legislaturi, respective, 2008 – 2012 şi 2012 – 2016.
Aceştia, în complicitate, în loc să initieze demersurile legale cuvenite şi să rezolve problema, au preferat să o ascundă sub preş, mergând pe principiul păgubos românesc LASĂ CĂ MERGE ŞI AŞA!
De asemenea, un rol important în săvârşirea acestor abuzuri o au secretarul primăriei şi şeful departamentului juridic, oameni care ar fi trebuit să îi tragă de mânecă, atât pe primar, cât şi pe consilieri cu privire la consecinţele unei asemenea neglijenţe.
Aceşti indivizi, servili şi umili ca de obicei, au preferat să tacă decât să îşi exercite atribuţiunile de serviciu.
Totuşi, cel mai mare vinovat în această ecuaţie este actualul primar Lia Olguţa Vasilescu care, faţă de predecesorii săi, a avut la dispoziţie o perioadă de timp îndelungată pentru a rezolva această grava problemă.
Mai ales că aşa cum s-a fălit în numeroase rânduri avea influenţă în mod vădit în Guvernul Ponta şi la majoritatea parlamentară USL 2.
Aceasta ar fi putut încerca obţinerea unei derogări temporare de la lege sau eventual ar fi putut dispună refacerea PUG–ului fără ca în cadrul acestui act să fie cuprinse teritoriile aflate pe raza administrativă comnulelor limitrofe şi astfel s-ar fi intrat în legalitate.
Nu a făcut nimic în acest sens. A preferat sa mearga din abuz în abuz, crezând că acest lucru va tine până la calendele greceşti.
Uite că nu s-a întâmplat asa. Într-o zi s-a spart buboiul şi din nefericire nota de plată este extrem de usturătoare.
Nu trebuie neglijaţi nici actualii consilieri locali care nu s-au sfiit să adere la nelegalităţile si abuzurile actualului primar. Aceşti martori la “căratul apei” se dovedesc a fi o adevărată grupare de profitori inconştienţi care au aruncat prezentul şi viitorul cetăţenilor craioveni în haos şi incertitudine.
Mulţi dintre aceşti “căţeluşi linguşitori” habar nu au de faptul că au ca obligaţie legală să apere drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor Craiovei. Ei cred că este suficient să facă act de prezenţă şi să obţină avantaje si foloase din diverse combinaţii.
În curând aceşti inconstienti o să se trezească din beţia prostiei când o să realizeze că vor trebui să plătească toate aceste prejudicii cu banii sau cu averea proprie.
Au dormit în timpul serviciului? O să plătească trei generaţii după ei.
CE VA URMA?
Mai mult ca sigur DNA va pune sub acuzare pe toţi cei responsabili - primari consilieri, funcţionari, etc - pentru aceaste fapte deosebit de grave şi care au produs consecinţe inimaginabile şi imprevizibile.
Practic pentru aceste fapte, dacă nu s-ar fi schimbat Codul Penal, cei implicaţi ar fi putut acuzaţi uşor de infracţiunea prevăzută în art 165 Vechiul Cod Penal subminarea economiei naţionale, însă având în vedere că această infracţiune a fost abrogată, cel mai probabil cei vinovaţi nu vor scăpa de iniţiere şi constituire de grup organizat, delapidare, abuz în serviciu , înşelăciune, etc.
Ce mai, va fi “bai” mare de tot!
Alăturat vă prezentăm cele două hotărâri judecătoreşti prin care s-a stabilit că Municipiul Craiova nu are PUG valabil şi de asemenea vă prezentăm şi Decizia Curţii de Apel Craiova cu privire la respingerea contestaţiei în anulare.
- Sentinţa 205/2009 a Tribunalului Dolj – CLICK AICI;
- Decizia 3748/2009 a Curţii de Apel Craiova – CLICK AICI;
- Decizia 509/2010 a Curţii de Apel Craiova – CLICK AICI.
Distribuie articolul:
Alte articole
Simona Halep se menţine pe locul 2 în clasamentul WTA
- de
- 9 Noiembrie 2015
"Ediţie Specială" a avut dreptate
- de
- 29 Noiembrie 2015
S-au tras focuri de armă în mall
- de
- 26 Noiembrie 2015
VIDEO / Dosar penal pentru groapa de la Balş
- de
- 26 Noiembrie 2015
VIDEO / Poliţista Melania Renghea, trei ani de închisoare
- de
- 26 Noiembrie 2015
Asasinul lui Cristi Gălbenuşe, închisoare pe viaţă
- de
- 26 Noiembrie 2015
COD GALBEN de ninsori în aproape toată ţara. HARTA zonelor afectate
- de
- 26 Noiembrie 2015
VIDEO / Un bebeluş a murit după ce a ars de viu într-un incendiu
- de
- 26 Noiembrie 2015
Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA
- de
- 26 Noiembrie 2015

