Sponsor oficial al
Astfel, în primele 6 luni ale acestui an Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, la nivelul judeţului Dolj, 429 de vehicule. Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor şi remorcilor inspectate, 73,19% au avut diferite probleme tehnice sau legate de documente. Aproape jumătate dintre autoturismele inspectate au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere, iar la un sfert dintre vehiculele oprite inspectorii au RAR au constatat depăşirea nivelului maxim admis de emisii poluante. Numai 1,4% dintre autoturisme au fost găsite cu nereguli din punct de vedere al dovezii efectuării inspecţiei tehnice periodice, iar aproape 5% dintre vehicule au avut probleme legate de identificare.
Inspectorii RAR au descoperit şi 95 de autovehicule care prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecţiunilor periculoase constatate la sistemul de frânare şi la direcţie. În aceste situaţii una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice la reprezentanţele Registrului Auto Român.
În urma acestor controale desfăşurate la nivelul judeţului Dolj de Registrul Auto Român şi Poliţia Rutieră în prima jumătate a acestui an, au fost aplicate 148 de amenzi şi 26 de permise de conducere şi au fost reţinute 286 de certificate de înmatriculare.
radiocraiova.ro
Distribuie articolul:
Alte articole
CRIMĂ la GRĂDIŞTEA? Bărbat găsit mort în mijlocul străzii
- de
- 14 Iulie 2015
Trimişi în judecată pentru trafic de droguri
- de
- 14 Iulie 2015
VIDEO / Înecat în râul Vedea
- de
- 14 Iulie 2015
Arşi de vii în autoturism
- de
- 13 Iulie 2015
Ajutor pentru calul bătut şi înfometat
- de
- 13 Iulie 2015
VIDEO: Execuţii ISIS, regizate într-un studio?
- de
- 13 Iulie 2015

