CIOCLII ÎN ALB(!)

Ieri, după înmormântarea mămicii de 19 ani, decedată într-un spital din Brăila, mai multe ambulanţe din oraş au fost atacate cu pietre de cetăţeni revoltaţi. Motivul indignării cetăţenilor este cunoscut: faptul că, în România, dacă ajungi cu o boală în spital, pleci de acolo cu trei, sau pleci cu maşina mortuară...

Pacienta decedată, după o naştere normală, care nu punea probleme, la vârsta ei, şi-ar fi pierdut viaţa – potrivit raportului de autopsie, din cauză că medicii care au asistat-o la naştere i-au lăsat înăuntru un fragment de placentă, ce i-a produs o infecţie care, până la urmă, s-a dovedit a-i fi fatală. Grav este că, şi după naştere, când pacienta se simţea rău, nici unul dintre medicii care au consultat-o nu şi-au dat seama de infecţie, ci i-au pus diagnostice aiuristice. Dacă ar fi avut experienţa profesională necesară şi i-ar fi pus un diagnostic corect, poate că pacienta ar fi scăpat cu viaţă din această încercare.

Acest caz nu este singular, de foarte multe ori auzim despre îmbolnăvirea şi mai gravă a unor oameni în spital – se duc acolo pe picioarele lor şi ies, apoi, luaţi de rude, de la morgă, sau nu li aplică tratamentul corect pentru afecţiunile pe care le au.

Îţi e teamă, în ziua de azi, să ajungi în vreun spital, din România: cele mai multe sunt insalubre şi prezintă risc mare de contaminare cu tot felul de boli; apoi, în continuare, chiar dacă personalului medical i s-a mărit, consistent, salariul, obiceiul de a da ceva la medic, la asistente şi infirmiere, a rămas valabil. Nu dai nimic, nu eşti băgat în seamă, eşti lăsat să zaci acolo, cu o aspirină şi lenjeria murdară...

În final, ajungem la aceeaşi cauză majoră a acestei anomalii sociale: Atotstăpânitoarea CORUPŢIE, mică şi mare, care începe din studenţie – când studenţii îşi trec examenele cu şpagă dată profesorilor – motiv pentru care sunt slab pregătiţi profesional, meteahna aceasta a mitei în spital, despre care am scris mai sus, dar şi o anumită nepăsare a personalului medical din sistemul de sănătate românesc faţă de pacienţi, pe care nu îi privesc ca pe nişte oameni care vin să ceară ajutor, pentru că vor să mai trăiască, ci ca pe morţi în aşteptare, ale căror ultime porţi de speranţă li se închid, încet-încet, de ultimii vameşi a vieţii pământeşti – CIOCLII ÎN ALB(!).