Sponsor oficial al
Marţi, 18 februarie 2014, ora 12.00, Secţia Ştiinţele Naturii a Muzeului Oltenia Craiova, cu sediul în Str. Popa Şapcă, nr.8, este gazda unui eveniment cultural-educativ de debut al parteneriatului NATURĂ ŞI CULTURĂ, încheiat cu Colegiul Naţional Economic ,,Gheorghe Chiţu” din Craiova. Tema activităţilor - Cerul şi podoabele sale – este una provocatoare, interesantă şi complexă şi a fost propusă de doamnele prof.: Rodica Vladu şi Ana Paraschivesu de la colegiul menţionat, în colaborare cu muzeografii secţiei, dr. Mirela Ridiche şi dr. Olivia Cioboiu. În program sunt cuprinse videoproiecţii în Planetariu şi-n sala de conferinţă a muzeului despre: Planetele sistemului solar, Constelaţii în tradiţia populară, Călătorie în Univers ş.a.
Programul este diversificat cu momente artistice în care sunt redate viziunea cosmogonică a poetului naţional M. Eminescu şi Astro-proverbe româneşti, iar în încheiere participanţii se pot bucura de un crâmpei din muzica lui L. W. Beethoven - Sonata Lunii. Manifestarea face parte din paleta de activităţi cuprinse în proiectul cultural-educativ MUZEUL – O ŞCOALĂ ALTFEL, sprijinit financiar de Consiliul Judeţean Dolj.
Distribuie articolul:
Meci de pregătire la Işalniţa
18 Februarie 2014Alte articole
Femeia care vrea să demisioneze din PSD
- de
- 17 Februarie 2014
Calul abandonat la marginea Craiovei a fost transportat la Bucureşti
- de
- 13 Februarie 2014
EXCLUSIV / Scandal pe criterii politice la Colegiul Naţional «Carol I»
- de
- 16 Februarie 2014
Imuni la durere
- de
- 12 Februarie 2014
«Cade, dă-te bă, că cade!»
- de
- 10 Februarie 2014
Oare când te vei opri «LOV»?
- de
- 10 Februarie 2014
Mai minţiţi mult?
- de
- 6 Februarie 2014
Pledoarie pentru o guvernare deschisa
- de
- 6 Februarie 2014
UPDATE / Licitaţie CEO anulată de DNA
- de
- 29 Ianuarie 2014
Genică Boerică, 10 ani după gratii
- de
- 29 Ianuarie 2014

