Sponsor oficial al
Singura echipă care mai are şanse să detroneze CSU II de pe prima treaptă a play-off-ului este Viitorul Cârcea, care are cu patru puncte mai puţin decât aceasta şi patru puncte peste ocupanta locului trei, Dunărea Calafat. Cârcea va întâlni de altfel în etapa de sâmbătă, a patra din play-off, formaţia calafeteană, într-un meci care se anunţă disputat şi echilibrat. Gruparea de la malul Dunării a remizat în jocul trecut, la Bechet, scor 1-1, în timp ce Cârcea s-a impus fără probleme pe terenul Dunării Bistreţ, scor 2-0.
În meciurile directe din timpul sezonului regulat, cele două formaţii şi-au împărţit victoriile. Ambele au câştigat partidele de pe teren propriu, Viitorul Cârcea cu scorul de 3-1, iar Dunărea Calafat cu scorul de 4-1. Miza şi abordarea jocului vor fi altele acum, iar meciul rămâne deschis oricărui rezultat. În celelalte două întâlniri ale rundei, CSU II Craiova va da piept pe teren propriu cu Dunărea Bistreţ, iar Danubius Bechet va aştepta vizita Progresului Segarcea.
--------------
PROGRAMA ETAPA A III-A
Sâmbătă, 25.04 – ora 11.00
CSU II Craiova – Dunărea Bistreţ
Viitorul Cârcea – Dunărea Calafat
Danubius Bechet – Progresul Segarcea
CLASAMENT PLAY-OFF
1. CSU II CRAIOVA 12 8 3 1 40-12 27
2. VIITORUL CARCEA 12 7 2 3 29-26 23
3. DUNAREA CALAFAT 12 6 1 5 23-17 19
4. DUNAREA BISTRET 12 4 0 8 16-22 12
5. PROGRESUL SEGARCEA 12 3 2 7 18-24 11
6. DANUBIUS BECHET 12 3 2 7 14-39 11
Distribuie articolul:
“Disney Cup”, la Slatina, pe 25 mai
28 Aprilie 2015Alte articole
„Între dragoste şi droguri”, poveste reală
- de
- 24 Aprilie 2015
Ciurel pune tunurile pe jurnaliştii ostili
- de
- 24 Aprilie 2015
Planul de reorganizare al combinatului Oltchim, aprobat
- de
- 24 Aprilie 2015
Expoziţie de carte la Muzeul de Artă
- de
- 24 Aprilie 2015
Romano Prodi vine la Universitatea de Vest Timişoara
- de
- 24 Aprilie 2015
Concert de muzică folk, country şi pop-rock, la CCTD
- de
- 24 Aprilie 2015
Calafatul, plin de clădiri, nu şi de fabrici
- de
- 24 Aprilie 2015
Conferinţa Anuală a bibliotecarilor din Dolj, la “Aman”
- de
- 24 Aprilie 2015

