Sponsor oficial al
Silviu Mănăstire a vorbit miercuri, la ”Dosar de politician”, despre Constantin Gherghe, primarul orașului Turnu Severin. Acest Gherghe este singurul primar de mare oraș din România care timp de șase ani a stat în funcție după ce a fost declarat incompatibil definitiv de o instanță de judecată.
Povestea lui este spectaculoasă, mai ales după ce anul trecut Gherghe a fost protagonistul unui dosar de prostituție cu minore care a scandalizat Turnu Severin. Totuși primarul Gherghe este genul de baron discret, uns cu toate alifiile politice și, evident, bine ancorat în lumea afacerilor și a justiției de la Severin. Primarul Gherghe a fost avocat iar relațiile sale din mediul de justiție de la Craiova și Severin l-au păzit de probleme până recent când procurorii DNA i-au percheziționat biroul. Procurorii au ridicat doi saci de documente de la primăria Turnu Severin, lucru ce anunță un mega dosar penal. Conform relatărilor din presă, procurorii investighează un contract prin care s-au cheltuit 4 milioane de euro pe nişte anvelopări fictive de blocuri. Adică blocurile au fost recepţionate, dar nu erau anvelopate. Alte documente ridicate vizează activitatea companiei de apă a județului Mehedinți SECOM SA, condusă de un anume George Lupulescu, apropiatul primarului Gherghe.
Din primele informaţii reiese că ar fi vorba despre o factură de 1,5 milioane de euro plătită de SECOM către firma unui un om de afaceri controversat, aflat în atenția DNA. Informatiile mai arată că societatea de apă și canal SECOM SA este una din vacile de muls al anturajului baronului Gherghe. Până în noiembrie 2015 din consiliul de administraţie a SECOM făceau parte avocatul Sorin Crudiu (nepotul şi omul de maximă încredere al primarului Gherghe), alături de un alt avocat pe nume Narcis Bordea, a cărui nevastă este judecătoare la Tribunalul Mehedinţi.
Nepotul primarului, acest Crudiu s-a căsătorit cu Sînzianei Sîrboiu, fiica fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova Carmen Sirboiu. Procurorul Carmen Sîrboiu a fost condamnat, în martie 2016, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă. Acesta Carmen Sârboiu a fost acuzată că aranja dosare penale. Fiica sa a fost angajată inițial tocmai la cabinetul de avocatură a primarului Gherghe. După ce a ajuns primar, cabinetul său de avocatură a fost preluat de nepotul, Sorin Crudiu iar fiica procurorului Sîrboiu este acum angajată de primăria Turnu Severin să o reprezinte în instanţele de judecată. Încrengătura aceasta de interese îi cuprinde și pe avocatul Marian Valon, fost poliţist la investigarea fraudelor și pe Raluca Cercel, fata lui Fănică Cercel, procuror de la secţia de urmări penale a Parchetului Mehedinți.
Distribuie articolul:
Alte articole
Bine ai revenit, Vika!
- de
- 25 Martie 2016
SIMONA HALEP s-a calificat în optimile de finală la INDIAN WELLS
- de
- 14 Martie 2016
Irina Begu ratează meciul de Fed Cup cu Cehia
- de
- 28 Ianuarie 2016
De ce, NU OLGUŢA!
- de
- 31 Martie 2016
Foştii jucători ai Craiovei Maxima, supăraţi pe Rotaru
- de
- 10 Aprilie 2016
O infracțiune pedepsită cu închisoarea ar putea fi reintrodusă în lege
- de
- 24 Martie 2016

