Bucuria unei relaxări ponderate

Conferinţa de presă, de ieri, a preşedintelui Iohannis, mi-a dat fiori reci, pentru că, în câteva minute, de la recomandări, pe un ton afabil, a trecut la directive ameninţătoare din care să înţelegem că, dacă nu respectăm normele de siguranţă impuse de guvern, pentru perioada de relaxare socială, începută de azi, se poate reveni la măsura ordonanţei de urgenţă, din care abia am scăpat(!)...

Lista restricţiilor şi recomandărilor este lungă şi amănunţită, parcă nelăsând nici o portiţă de scăpare, vreo chichiţă interpretabilă care să îţi dea posibilitatea să evadezi către o libertate deplină. Aproape că această libertate dată cu linguriţa devine irelevantă în raport cu nevoile şi aşteptările românilor, după două luni de penitenţă, fără vină.

Fireşte că un virus nu dispare foarte mult timp, sau, poate, niciodată, ca şi virusurile responsabile de celelalte boli frecvente, de care este afectată lumea, dar trebuie ţinut cont şi de faptul că, în timp, organismul îşi formează anticorpi şi devine imun la aceste ameninţări. Iar atunci când agresorul intră în corp şi îşi caută receptorii prin care să se înmulţească şi să producă daune, intră în luptă armata de anticorpi, soldaţii de pază, care, după o luptă pe viaţă şi pe moarte, înving duşmanul.

Secvenţa de biologie povestită, pe înţelesul tuturor, de mai înainte, are rolul de a-i face pe oameni să înţeleagă că nu sunt singuri, că organismul fiecăruia este prietenul şi aliatul lui de nădejde, în această luptă cu boala, dar, fireşte, nu trebuie să intre singuri în gura lupului, în sensul că nu trebuie să faciliteze infectarea cu vreun agent patogen.

Începând de astăzi, bucuria unei relaxări ponderate este mai mult decât izolarea la domiciliu, dar mai puţin decât o libertate reală, în care omul să-şi permită gesturile şi deplasările pe care le făcea înainte, ca să se simtă bine. Va fi destul de greu, pentru fiecare, să nu depăşească linia de demarcaţie dintre permis şi nepermis, iar rebeli vor fi totdeauna, dar nu trebuie să ne raportăm la ei.

Vigilenţa şi cumpătarea sunt cerinţele principale ale acestei relaxări sociale, dar mie mi s-a părut, din mesajul preşedintelui, că lipseşte ceva specific omului care iubeşte viaţa, şi anume optimismul, încrederea că totul va fi bine, iar răul a rămas în urmă şi nimeni nu mai vrea să-i acorde vreun prim-ajutor!