Sponsor oficial al
Acum că lucrurile sunt ca și încheiate liderii britanici încep să-și dezlege limbile. De fapt despre ce este vorba în toată această tevatură cu Brexit-ul!? Despre imigranți, despre locurile de muncă. Despre cei 3 milioane de străini care au invadat în ultimii zece ani UK. Pe de o parte economia UK are nevoie de această forță de muncă pentru a-și susține avîntul economic. Pe de alta prezența străinilor deranjează pe britanici.
La această dilemă tare, liderii politici nu au un răspuns – nici conservatorii, nici laburiștii. Practică în schimb un populism ieftin și duplicitar menit să îi mețină în grațiile alegătorilor, asta fără să se gândească la consecințe. Nu îi interesează. Publicul local este atent la această temă - a străinilor – și i se dă satisfacție. Când un londonez merge la un restaurant habar nu are că în spate sunt bucătari esteuropeni, că ospătarii care îi servesc sunt români sau cehi, că la spălatul vase sunt bulgari etc. Britanicii nu vor să afle cine le curăță noaptea orașele. Nu știu că personalul auxiliar din spitale este în majoritate din Europa. Forta de muncă britanică preferă să se pensioneze înainte de termen și să-și pape pensia în Spania. Aici trăiesc peste un milion de pensionari britanici. Câți trăiesc în Italia, în Franța, în Portugalia!?
Alarmați, panicați de liderii lor politici care au nevoie de multe voturi, alegătorii au reacționat cum au reacționat la referendum. Tema BREXIT a fost scornită de aceștia în mod cinic, în nici un fel de legătură cu adevăratele problele cu care confruntă UK. Acum trag consecințele și trebuie să asigure o aterizare ușoară a UK în afara UE. Între timp cei care au condus campania LEAVE Johnson și Farage au dezertat. Și fără ei se observă că adevărata dispută a acestei campanii a fost prezența în număr mare a străinilor. Discursul public nu se ocupă de libertatea de de circulatie a capitalurilor ci a oamenilor. Acesta este miezul întregii afaceri. Acum el este recunoscut cu subiect și predicat. De aici până la sloganul Afară cu străinii din Marea Britanie! este un pas.
Distribuie articolul:
Alte articole
Simona Halep s-a impus în fața unei adversare dificile
- de
- 3 Iulie 2016
ROMÂNIA - SPANIA 0-0. "Tricolorii", la egalitate cu campionii Europei
- de
- 28 Martie 2016
Bine ai revenit, Vika!
- de
- 25 Martie 2016
SIMONA HALEP s-a calificat în optimile de finală la INDIAN WELLS
- de
- 14 Martie 2016
Lovitură pentru britanicii care cer un nou referendum
- de
- 9 Iulie 2016

