Sponsor oficial al
Înfrângerea suferită pe teren propriu de către gorjeni în faţa formaţiei din Mediaş, combinată cu victoria Ceahlăului de luni, i-a coborât pe panduri un loc în clasament. Dacă înainte de disputarea etapei a IX-a elevii lui Pustai se clasau pe a cincea poziţie a ierarhiei, acum formaţia gorjeană se regăseşte sub gruparea din Piatra Neamţ, care a reuşit să îi ia faţa în urma celor trei puncte câştigate în faţa Concordiei Chiajna. O situaţie nu prea plăcută pentru trupa pandură, deoarece etapele trec, iar dacă o va ţine în acelaşi ritm, distanţa faţă de locurile fruntaşe poate deveni destul de mare. Acest lucru însă poate fi prevenit de către gorjeni.
Într-adevăr, pandurii n-au reuşit decât un egal şi o înfrângere în ultimele două etape, dar în rundele ce urmează vor avea de înfruntat trei formaţii nou-promovate, de la care se pot scoate puncte, Săgeata Năvodari, FC Botoşani şi ACS Poli Timişoara, iar cu o determinare bună din partea gorjenilor, rezultatele favorabile ar trebui să reapară. De menţionat este faptul că programul gorjenilor este unul încărcat în această perioadă, mai ales că, în urmă cu o săptămână, elevii lui Pustai au început lupta şi pe al treilea front, Cupa României. În continuare, pandurii vor avea de disputat, joi, a doua rundă din cadrul grupelor Europa League şi vor avea de efectuat o deplasare destul de lungă, tocmai până în Portugalia, urmând ca duminică să aibă de făcut alt voiaj, de data aceasta în ţară, la Năvodari.
Aceste drumuri repetate sunt obositoare şi se pot resimţi pe parcurs în jocul pandurilor, ţinând cont şi de intervalul scurt dintre partide, care nu le oferă gorjenilor timp suficient de răgaz. De aceea, Pustai va fi nevoit să ruleze întreg lotul şi să îşi creeze anumite priorităţi în rândul celor trei competiţii, pentru că trebuie să fim realişti şi să admitem că, la momentul actual, gruparea gorjeană, din ceea ce a arătat pe parcursul acestui început de sezon, nu este pregătită să facă faţă la un nivel ridicat pe toate cele trei fronturi. Epuizarea fizică şi psihică în urma meciurilor europene este mare pentru jucătorii panduri, iar aceştia, neavând o experienţă vastă în spate, cu greu vor menţine un ritm crescut la fiecare joc şi în campionat. În aceste condiţii, pauza competiţională de două săptămâni din Liga I, programată între etapele a X-a şi a XI-a, le va prii cu siguranţă gorjenilor.
Distribuie articolul:
Mandic se teme de BC Mureş
2 Octombrie 2013Alte articole
«Vreau doar să pot câştiga şi eu o bucată de pâine!»
- de
- 1 Octombrie 2013
OLGUŢA VASILESCU SCOATE BAIONETA
- de
- 29 Septembrie 2013
«Locuiesc în vile, dar declară că sunt persecutaţi politic»
- de
- 25 Septembrie 2013
Olguţa Vasilescu, acţiuni grave de şantaj la adresa Universităţii Craiova
- de
- 25 Septembrie 2013
Maidanezii au mai făcut o victimă
- de
- 24 Septembrie 2013
UPDATE VIDEO / Antonie Solomon, condamnat definitiv
- de
- 22 Septembrie 2013
CSU CRAIOVA VA FI EXCLUSĂ DIN COMPETIŢIA FOTBALISTICĂ
- de
- 21 Septembrie 2013
Probleme interminabile în cartierul Brestei de la periferia Craiovei
- de
- 16 Septembrie 2013
OLGUTA, FAPTE GRAVE DE CORUPTIE
- de
- 15 Septembrie 2013
317 hectare de luciu de apă, plimbaţi de la Ana la Caiafa
- de
- 13 Septembrie 2013

