Aromânul August Pessiacov a salvat de la demolare şi a contribuit la restaurarea Catedralei “Sfântu Dumitru” din Craiova

În nişte case mari, boiereşti, din mahalaua Sfântu Ioan Hera din Craiova s-a născut, a trăit şi a murit Gusti Pessiacov, primul aromân dintr-o familie originară din Vlahoclisura, care a făcut istorie în Oltenia.  Pessiacovii au fost un neam înstărit. Ţinuseră moşii întinse, cu arendă, şi exportau lână la Ţarigrad. Descendenţii familiei Pessiacov au fost politicieni şi, în general, persoane publice, implicate în istoria locurilor în care s-au pripăşit. Astfel, Costache Pessiacov, a devenit deputat în 1874, Nicu Pessiacov a fost deputat liberal în anii 1884-1888, Iancu Pessiacov a fost primar al Craiovei în anii 1911-1912 şi s-a străduit să întemeieze un Credit Funciar Urban, iar în Bucureşti, un alt Pessiacov a fost translatorul documentelor slave de la Arhivele Statului. De asemenea, un alt descendent al familiei, avocatul August Pessiacov, a avut o bogată viaţă publică: era unul din fruntaşii Baroului de Avocatură din Craiova şi un cărturar de seamă. Îl găsim printre cei ce scriau la ziarele Oltenia, Alegătorul Independent, Cronica Craiovei (care a fost înfiinţată de el, în 1879), articolele fiind, în principal, politice şi istorice. În politică, August Pessiacov a participat la alegerile generale pentru Constituanta din 1879, iar la alegerile generale din 1884 a fost ales deputat, ca liberal-creştin. De atunci şi până în 1892 a fost ales mereu deputat, iar într-o sesiune parlamentară a fost chiar vicepreşedintele Camerei Deputaţilor. După dizolvarea Partidului Liberal-Conservator, August Pessiacov nu a mai făcut politică, ci s-a consacrat Baroului şi cercetărilor sale istorice, fiind interesat şi de arheologie. Marea pasiune a lui August Pessiacov a fost istoria Craiovei şi, îndeosebi, Biserica Sfântu Dumitru-Băneasa. Încă de mic copil se închinase la această biserică şi îl durea în suflet că era lăsată în părăsire. S-a preocupat îndeaproape de istoria acestei biserici, astfel că, în 1881, a publicat lucrarea Sfântu Dumitru Băneasa, apoi a mai publicat cărţile Schiţe din istoria Craiovei şi Acte şi notiţe istorice. Cercetările sale sunt demne de toată lauda, iar concluziile la care a ajuns s-au dovedit, mai târziu, adevărate. Astfel, August Pessiacov este cel care a stabilit, fără putinţă de tăgadă, că numitul Ioniţă Assan, primul păstor care s-a aşezat pe aceste meleaguri, este fondatorul oraşului Craiova. August Pessiacov a luptat necontenit pentru a atrage atenţia lumii asupra monumentului istoric ce îl constituia Biserica Sfântu Dumitru-Băneasa din Craiova, într-o perioadă vandalică în care au fost demolate Episcopia Craiovei, zidul Baraţilor şi zidurile vechi din strada Hurezului. Se spune chiar că, în perioada cât a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, i-a atras atenţia însuşi Regelui Carol I asupra Bisericii Sfântu Dumitru-Băneasa, căutând să o pună sub protecţie împotriva valurilor de demolări pe care le iniţiaseră edilii craioveni ai vremii. De aceea, pe bună dreptate se poate spune că Biserica Sfântu Dumitru din Craiova a fost restaurată din dispoziţia Regelui Carol I şi apoi ridicată la rangul de catedrală mitropolitană numai datorită eforturilor de salvare a ei făcute de August Pessiacov. Un cărturar al vremii, M. Theodorian-Carada, scria că, pentru tot ceea ce a făcut, August Pessiacov ar fi meritat să fie trecut în rândul ctitorilor catedralei craiovene. Acelaşi cărturar notează, despre August Pessiacov, următoarele: “Înalt, smead, cu părul şi barba ondulate, încărunţit din tinereţe, August Pessiacov era un bărbat chipeş. El a fost şi om cult, precum a fost şi un bun orator, dar puţin cam prolix. Pentru ultima oară l-am revăzut în 1904, la Băile de la Mehadia. Scobora scara din parc, cea de lângă Rudolphshof, cum i se zicea, pe atunci, hotelului Ferdinand. Deşi îmbătrânit, se ţinea încă bine, la braţ cu soţia sa, Cecilia, Peşacovă şi dânsa prin naştere şi căsătorie, cu care forma o frumoasă pereche. S-a oprit în loc, bucuros că ne revedeam. Ne-a vorbit cu drag de prietenia lui cu tatăl meu şi de alte vremi. Cred că a murit înainte de 1916 şi că a fost cruţat de a-şi vedea oraşul sub ocupaţie străină”.