Cele 19 ţări din Eurozonă au, pe medie, motorină mai ieftină decât cea din România. Diesel-ul vândut în ţara noastră este printre cei mai scumpi din UE. Până la 60% din litrul de carburant vândut în România reprezintă accize şi taxe plătite statului. Restul reprezintă partea distribuitorului şi producătorului. Cu cât sunt mai scumpi sunt carburanţii, cu atât statul bagă mai adânc mâna în buzunarul şoferilor.
Motorina din România a ajuns să fie mai scumpă decât cea din ţările din zona Euro, potrivit ultimului raport Oil Bulletin al Comisiei Europene, publicat în 12 octombrie. Astfel, litrul din motorină standard din România costă, în medie, 1,153 euro, în timp ce media de preţ din cele 19 ţări din Eurozonă este de doar 1,151 euro pe litru. Situaţia se schimbă când se compară media de preţ a diesel-ului din toate ţările UE cu cel din România. Astfel, potrivit raportului citat, motorina se vinde, în medie, în ţările UE cu 1,184 euro pe litru.
În ccea ce priveşte benzina standard, România are o poziţie mult mai bună atât între ţările din Eurozonă cât şi între toate ţările din UE. Preţul mediu la pompă, în ţara noastră, este de 1,145 euro pe litru, în timp ce media UE este de 1,341 euro iar media din Eurozonă este de 1,348 euro.
La motorina cu toate taxele incluse, adică preţul plătit la pompă de către client, România este printre cele mai scumpe ţări din Europa, după cum ECONOMICA.NET a mai relatat. Mai scumpă este doar motorina din Scandinavia, Regatul Unit, Malta sau Cipru. Cel mai ieftin diesel se găseşte în Luxemburg şi ţările baltice, în jurul a 1 euro pe litru. Ca o curiozitate, ţări dezvoltate precum Austria, Germania sau Franţa au motorină mai ieftină decât ceea ce se găseşte în România.
În schimb, la benzină, stăm mai bine. România este în partea inferioară a topului celor mai scumpe ţări, alături de ţările baltice, Luxemburg şi Bulgaria - circa 1,1 euro pe litru. Ţări cu benzina foarte scumpă sunt cele din Regatul Unit, Scandinavia, Italia, Portugalia sau Germania – peste 1,3, chiar 1,5 euro pe litru .
Ce plăteşti la pompă
În România, peste 55% din preţul unui litru de carburant reprezintă taxele şi accizele datorate statului. Preţul petrolului, cursul de schimb, costurile de logistică sau marja companiilor petroliere constituie cealaltă jumătate, fiecare dintre aceste elemente influenţând mai mult sau mai puţin preţul de la pompă.
Doar 45% din preţul carburantului din benzinării este apanajul mărfii propriu-zise, restul fiind taxe percepute direct de către stat, potrivit datelor oferite de companiile petroliere. Practic, la benzinărie nu alimentăm doar maşina, ci şi direct vistieria statului, pentru că distribuitorul de carburanţi virează direct la Finanţe circa 55% din litrul de benzină sau motorină, reprezentând TVA, acciză şi taxa pe stâlp.
Restul este componenta de preţ cu care „jonglează” producătorul şi distribuitorul de carburanţi: „costuri logistice (distribuţie primară şi secundară – salarii, întreţinere, amortizări – rovinieta, anvelope de iarnă, etc.);
• Costuri de operare reţea de distribuţie (salarii, taxe, impozite locale, utilităţi, investiţii obligatorii);
• Costul materiei prime (inclusiv costurile aferente aprovizionării şi prelucrării acesteia);
• Costuri financiare (dobânzi – credite investiţii, curs valutar, etc.);
• Adaos comercial”,
explică reprezentanţii unuia dintre marii distribuitori de pe piaţa locală.
Aşadar, când preţul carburantului se modifică, se modifică doar pe componenta distribuitorului, pentru că statul trebuie mereu să îşi primească partea. Un efect considerabil în preţ îl are costul de achiziţie a materiei prime, legat direct de cotaţia produselor petroliere, care, la rândul său, este legată de cotaţia ţiţeiului. Dacă luăm în calcul doar componenta „baril”, o scădere de, spre exemplu, de 50% a cotaţiilor barilului de petrol se transpune într-o ajustare de circa 20% a preţului carburanţilor. Impactul preţului ţiţeiului în preţul carburanţilor are, de obicei, o întârziere de 45 de zile legată de fluxul de producţie. Astfel, ţiţeiul este cumpărat la un anume preţ, apoi descărcat, procesat şi depozitat până să ajungă în staţie, de unde este vândut clienţilor la cotaţiile produselor petroliere.
O altă influenţă importantă o are cursul de schimb leu-dolar. Petrolul şi produsele petroliere sunt cotate în dolari, însă distribuţia în România se face în lei, după care furnizorul este plătit tot în dolari - o întârziere de 30-45 de zile funcţie de fluxul de producţie/achiziţie între preţul de achiziţie şi preţul de desfacere. Astfel, o depreciere a leului în faţa dolarului aduce cu sine scumpirea carburanţilor.
Fiecare parte componentă a preţului are influenţă în preţul final. Dar nu înseamnă, în mod automat, că o ajustare într-un sens a unei componente duce la o ajustare proporţională a preţului final. Spre exemplu, cotaţia barilului de ţiţei poate scădea semnificativ, dar, în acelaşi timp, dolarul se poate aprecia în raport cu leul, în aşa fel încât preţul final să rămână neschimbat sau să scadă foarte puţin.
În România există trei mari producători de carburanţi - Petrom, Rompetrol şi LukOil - şi mai mulţi distribuitori majori. Trendul de preţ al carburanţilor este urmat fără excepţie de toţi distribuitorii, chiar dacă în proporţii diferite.
