Actualitate
Sponsor oficial al
Universitatea din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană ”Alexandru şi Aristia Aman” Craiova şi Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 Bucureşti, a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, un eveniment de lansare de carte şi dezbateri.
În centrul atenţiei şi discuţiilor s-au aflat “Evoluţia instituţiilor politice ale statului român din 1859 până astăzi”, avându-i ca autori pe Sorin Liviu Damean, Dan Claudiu Dănişor, Mihai Ghiţulescu şi Alexandru Oşca, precum şi „Victorie însângerată. Decembrie 1989”, autor Constantin Corneanu.
Despre Revoluţia Română din Decembrie 1989, despre adevăratul motiv al izbucnirii acesteia, dar şi despre faptul că morţii din Craiova nu sunt consideraţi morţii Revoluţiei, a vrut să ne vorbească, într-un interviu în exclusivitate, Constantin Corneanu, membru fondator şi preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Europene de Studii Geopolitice şi Strategice „Gheorghe I. Brătianu” (AESGS), din septembrie 2009. Are o experienţă de peste 15 ani în domeniul analizei relaţiilor internaţionale, aria sa de expertiză incluzând afaceri externe şi politici de securitate, cu precădere în spaţiul ex-sovietic, precum şi relaţia dintre Republica Moldova şi România. Pe lângă toate acestea, Constantin Corneanu este doctor în istorie din 2003 cu o teză legată de geopolitica României în epoca celui de-Al Doilea Război Mondial şi istoric în cadrul IRRD 1989.
Reporter (Rep): Putem defini Revoluţia Română din Decembrie 1989 ca fiind începutul unei schimbări majore în societatea românească?
Constantin Corneanu (CC): Putem vorbi despre începutul unor schimbări majore în societatea românească, în viaţa noastră de zi cu zi, ca urmare a Revoluţiei Române din Decembrie 1989, având în vedere faptul că ne-am schimbat, totuşi, modul de viaţă, elita politică şi Constituţia. Trei schimbări majore care au marcat începutul marilor transformări care ne-au adus, mai apoi, în NATO şi UE.
Rep : Cum aţi trăit dumneavoastră primul Crăciun liber?
CC: Primul Crăciun liber l-am trăit cu mare emoţie şi bucurie. Eram student în anul I la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi Revoluţia m-a găsit la mine în sat, în comuna Cobadin (judeţul Constanţa). Am ajuns în Bucureşti abia pe 26 decembrie 1989. În acele clipe simţeam o mare bucurie interioară şi aveam foarte multe speranţe vis-ŕ-vis de ceea ce va fi, mai ales că eram convins de faptul că anumite lucruri se vor schimba, că viaţa noastră se va îndrepta în cu totul şi cu totul altă direcţie decât ceea ce fusese până în 22 decembrie 1989, ca perspectivă profesională şi nu numai.
Rep: Revoluţia, din punctul dumneavoastră de vedere, a fost înfăptuită la momentul oportun? Ar fi trebuit să fi avut loc mai devreme sau mai trebuia aşteptat?
CC: Pentru mine şi pentru cei din generaţia mea, Revoluţia a venit la momentul oportun, influenţându-ne în mod semnificativ destinele umane şi profesionale. Pentru alte generaţii de români a venit prea târziu, însă per ansamblu a venit şi a fost bine că a venit, chiar şi atunci.
Rep: Care a fost adevăratul motiv al izbucnirii Revoluţiei Române din Decembrie 1989? Se vorbeşte despre o lovitură de stat! V-aş ruga să clarificaţi puţin aceste două concepte: revoluţie şi lovitură de stat.
CC: În contextul evoluţiei relaţiilor internaţionale din ultimii ani ai Războiului Rece, ai destinderii Est – Vest, precum şi al faptului că oamenii erau gata să se lase împuşcaţi pentru idealurile şi visele lor, şi chiar au şi fost, România lui Nicolae Ceauşescu nu putea să rămână o Coree de Nord într-o viitoare ,,Casă Comună Europeană”. Pe măsură ce se prefigura o revoltă internă având în vedere condiţiile de viaţă, elita politico-militară şi de ,,intelligence” a României socialiste va refuza să accepte noile realităţi. În pofida tuturor semnalelor primite, în diferite formule politico-diplomatice şi nu numai, percepţia cancelariilor diplomatice occidentale şi ale ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia era aceeaşi: la Bucureşti nimeni nu poate, nimeni nu încearcă sau nimeni, de fapt, nu vrea să schimbe ceva. Comportamentul structurilor de forţă (MApN, Ministerul de Interne şi Departamentul Securităţii Statului), începând cu 16 decembrie 1989, vor confirma întru-totul această convingere existentă în cancelariile diplomatice ale lumii. Împiedicarea coagulării oricărei forme de opoziţie politică la adresa regimului Ceauşescu, chiar şi a unui complot după tipicurile lui, de către ofiţerii comunităţii de ,,intelligence” a României socialiste, reprezintă un grav eşec al acestor ofiţeri în slujirea unui interes naţional, al poporului român, într-o perspectivă istorică, chiar şi cu preţul abandonării unui socialism viciat şi vicios. În numele unei primejdii externe, mai mult presupusă decât confirmată, structurile de forţă ale României socialiste vor deschide focul, vor aresta şi maltrata cetăţeni români care scandau împotriva dictatorului Nicolae Ceauşescu, într-un cuvânt îşi vor face datoria până aproape de capăt, un capăt atât de fragil încât ar fi putut aduce cu sine, la sfârşitul lui, orice: război civil, intervenţie străină, occidentală sau a Tratatului de la Varşovia, precum şi o represiune inimaginabilă. O primejdie externă în spatele căreia s-au refugiat toţi cei care nu doreau o reformare a sistemului intern, cu precădere elita politică a României socialiste, membrii CPEx al CC al PCR, fără a mai vorbi de liderii comunităţii de ,,intelligence”. Acuzele foştilor membri ai CPEx al CC al PCR aduse guvernării post-decembriste, în legătură cu situaţia lor politică şi juridică de după 22 decembrie 1989, sunt nedrepte, în condiţiile în care contribuţia lor la înfrânarea pornirilor autoritare ale lui Nicolae Ceauşescu a fost minimă, fără a mai vorbi despre stoparea sângeroasei represiuni din decembrie 1989. Teoria ,,loviturii de stat” este generată şi alimentată de frustrarea celor care au scăpat, din mâini, PUTEREA, respectiv o elită politico-militară şi de ,,intelligence” care deţinea pârghiile puterii în decembrie 1989 şi care a fost înlăturată prin violenţă, astfel încât ,,marea lor aşteptare” a luat sfârşit, în mod brutal, spre surprinderea multora din componenţii ei. Revolta populară a timişorenilor a fost o realitate a Revoluţiei Române din Decembrie 1989, în timp ce agenţii KGB&GRU, şi nu numai, rămân doar o ipoteză de lucru neconfirmată, deocamdată, în pofida faptului că au fost înregistraţi numeroşi turişti din fosta URSS pe teritoriul României. Biografiile politice şi profesionale ale unora din cei care au apărut la Televiziunea Română, în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, şi în clădirea fostului CC al PCR, alimentează teza unei “lovituri de stat”, mai mult sau mai puţin tipice, cu sprijin extern, în special sovietic. Preluarea puterii în statul român de către nucleul care va constitui Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), în noaptea de 22 decembrie 1989, bazându-se pe Armata română, reprezintă, în opinia unor “analişti” şi “investigatori” ai lui decembrie 1989, începutul “contrarevoluţiei”. O “contrarevoluţie” reprezintă încercarea de recucerire a puterii în stat de către cei care au pierdut-o, însă membrii CFSN nu o avuseseră niciodată în mod absolut. Nu se poate vorbi despre o lovitură de stat militară care a oferit puterea în statul român lui Ion Iliescu şi grupului său. Armata ca instituţie s-a pliat în spatele grupului care părea mai organizat decât masa de revoluţionari şi a dat semnalul că sprijină noul curs al evenimentelor. Pentru a-i preda puterea lui Ion Iliescu, Armata ar fi trebuit să aibă acea putere, să fie stăpână pe situaţia din ţară, organismul de Stat să funcţioneze şi să se conformeze dispoziţiilor primite de la MApN, respectiv de la generalul Victor A. Stănculescu. Un lucru este cert: în acea după-amiază de 22 decembrie 1989, vechiul aparat de Stat nu mai lucra, iar noua putere nu se constituise. În atmosfera de confuzie generală, generalul-locotenent Victor A. Stănculescu a luat o decizie importantă: a asigurat noii puteri care se profila, în frunte cu Ion Iliescu, sprijinul Armatei, singura instituţie naţională care-şi menţinuse structura organizatorică şi care acţiona în conformitate cu ordinele conducerii MApN. Revoluţia Română din Decembrie 1989 a fost generată de o revoltă populară născută ca urmare a unor eşecuri politice şi economice ale elitei politice româneşti din acele timpuri istorice, s-a radicalizat pe măsură ce represiunea regimului Ceauşescu se va dovedi tot mai dură şi a atins apogeul prin respingerea totală a vechiului sistem politic.
Rep: Să ne bucurăm că am avut o Revoluţie sau să ne plângem morţii?
CC: Ne putem bucura că a fost o Revoluţie, însă trebuie să ne plângem şi morţii pentru că, din păcate, au murit 1.165 de oameni în oraşele-martir, în conformitate cu ultimele date centralizate la Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Trebuie să ne bucurăm de faptul că am reuşit să ne eliberăm de regimul Ceauşescu şi de socialismul lui şi trebuie apreciat sacrificiul celor care ne-au ajutat să revenim la o viaţă normală. În continuare, trebuie să facem în aşa fel încât idealurile Revoluţiei Române din Decembrie 1989 să nu fie uitate şi să construim o societate democratică, un stat de drept, o societate şi un stat care să ne ofere şansa unei vieţi decente şi normale.
Rep : Consideraţi că perioada de dictatură a lui N. Ceauşescu a fost o perioadă neagră în istoria noastră sau a fost totuşi o tranziţie necesară pentru români până să ajungă la o societate democratică?
CC: Perioada de dictatură a lui Nicolae Ceauşescu a fost o perioadă cu lumini şi umbre, însă, din păcate, umbrele sunt mult mai multe decât luminile.
Rep : Care este mesajul principal pe care dumneavoastră aţi vrut să îl transmiteţi prin rândurile cărţii pe care aţi lansat-o?
CC: Există clipe istorice unice şi irepetabile în care este nevoie ca elita politică, militară şi de «intelligence» din statul român de ieri, de azi şi de mâine, trebuie să îşi asume responsabilităţile clipei istorice şi trebuie să construiască cu discreţie şi înţelepciune viitorul naţiunii, precum şi destinul ei politic şi economic. Decembrie 1989 este o teribilă lecţie de istorie. În clipa în care acea elită politică, militară şi de «intelligence» nu a înţeles, sau n-a vrut, să facă ceva în beneficiul naţiunii, rămânând alături de Nicolae Ceauşescu până la fuga sa de pe sediul CC al PCR, lucrurile au fost aşa cum au fost: cu morţi, răniţi şi arestaţi, cu oameni torturaţi şi maltrataţi pentru că îndrăzniseră să ceară recunoaşterea şi respectarea drepturilor lor fundamentale, precum şi dorinţei lor de-a avea o viaţă decentă.
Rep: De ce morţii din Craiova nu sunt consideraţi morţii Revoluţiei?
CC: Există o Ordonanţă de Guvern din 30 decembrie 2014 care încearcă reglementarea situaţiei pensiilor revoluţionarilor. Modul în care este reglementat acest lucru, prin referirea la stabilirea unor ierarhii în ceea ce priveşte rolul şi locul unora dintre revoluţionari în desfăşurarea Revoluţiei Române, şi implicit a unei cronologii, a stârnit un val de indignare şi de aspre reproşuri. Amestecul Guvernului în a stabili o cronologie a Revoluţiei Române este un lucru inacceptabil, iar în oraşul dvs. s-a murit pentru ideea de libertate, chiar şi după 12:06 din ziua de 22 decembrie 1989, şi acest lucru nu ar trebui să nu însemne ceva pentru unii dintre concetăţenii noştri. În Craiova s-a murit pentru ideea de libertate şi pentru a apăra viitorul care se năştea şi în care ne puneam toate speranţele din acea clipă.
