Sponsor oficial al
Proprietarii gorjeni de patrupede refuză microciparea acestora, iar reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, derulează o campanie de microcipare şi vaccinare antirabică a animalelor, iar în această săptămână vor demara controale în tot judeţul pentru a-i depista pe proprietarii care refuză microciparea câinilor.
Vom intensifica acţiunile de control după încheierea campaniei de microcipare a câinilor proveniţi din gospodăriile oamenilor. Ne confruntăm însă cu o situaţie mai ciudată am putea spune, în sensul că încep să dispară câinii din curţile oamenilor, dar găsim în acelaşi timp foarte mulţi prin păduri.
A declarat Ion Iliuţă, directorul DSVSA Gorj, pentru Agerpres
Mulţi dintre proprietarii de câini din judeţ refuză vizitele inspectorilor sanitar-veterinari din cauză că trebuie să plătească intervenţia, iar cei care refuză să-şi înregistreze animalele riscă amenzi de până la 10.000 lei.
Motivul principal este legat de faptul că microciparea costă câteva zeci de lei, preţul fiind diferit de la un medic veterinar la altul. Oamenii fie le dau drumul câinilor prin grădini şi prin păduri când află că urmează să primească vizita medicului veterinar, fie nu permit accesul în gospodării.
A mai spus Ion Iliuţă
Acţiunea de microcipare a demarat în urmă cu mai multe luni şi, până în momentul de faţă, peste 33.000 de patrupede au fost înregistrate, numărul fiind mic însă având în vedere că, la nivel judeţean, sunt în evidenţele DSVSA peste 80.000 de câini cu stăpân.
Distribuie articolul:
Alte articole
Cea mai spectaculoasă ediţie, dar Bănia a văzut mai mult
- de
- 10 Martie 2015
Dezastru la un liceu din Severin
- de
- 10 Martie 2015
După ce au rămas fără căldură, datornicii au început să plătească
- de
- 10 Martie 2015
Institut de cercetare la Universitatea din Craiova, din banii proprii
- de
- 10 Martie 2015
Florin Chilian cântă la Târgu Jiu pentru Flavian
- de
- 10 Martie 2015
Jurnalistul Cristian Marinescu are nevoie de ajutorul nostru
- de
- 10 Martie 2015
Luptătorii anticomunişti, comemoraţi la Drobeta- Turnu Severin
- de
- 10 Martie 2015
Ziua Mamei, la Centrul social pentru copii “Sfântul Stelian” din Lipovu
- de
- 10 Martie 2015

