Sponsor oficial al
Un avion al companiei Air France, care zbura de la San Francisco la Paris, a fost deviat la Montreal din cauza unei ameninţări cu bombă. Aeronava ar fi trebuit să ajungă la Paris în această dimineaţă, la ora locală 10.30.
Luna trecută, alte două aeronova Air France au fost nevoite să aterizeze forţat din cauza unor ameninţări teroriste.
În urma unei ameninţări anonime, echipajul cursei AF083 a luat decizia de a ateriza la Montreal ca măsură de precauţie. Toate persoanele aflate la bord au fost evacuate, prioritate având familiile.
Serviciul de poliţie din Montreal a fost chemat să acorde asistenţă, potrivit agentului André Leclerc, citat de Le Journal de Montreal.Oficialii aeroportului din Montreal comunică permanent cu Air France. Pasagerii au fost evacuaţi în grupuri de câte 50 şi sunt acum interogaţi. Nu se ştie când va fi reluat zborul.
Un purtător de cuvânt al aeroportului de la Montréal a declarat pentru NBC Bay Area că poliţia a demarat o anchetă şi efectua cercetări la bordul avionului.
Distribuie articolul:
Alte articole
Scandal între ciobani, la Oporelu
- de
- 7 Decembrie 2015
Fostul şef al Finanţelor din Corabia, trimis în judecată
- de
- 7 Decembrie 2015
19 februarie, declarată sărbătoare naţională. Nu este zi liberă pentru angajaţi
- de
- 7 Decembrie 2015

