Sponsor oficial al
Consiliul Baroului Dolj rediscuta, joi, cererea fostei sefe a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), Alina Bica, de inscriere pe tabloul avocatilor definitivi cu drept de exercitare a profesiei si solicitarea de avizare si inregistrare a cabinetului individual de avocat.
Printr-o alta solicitare inregistrata pe 25 februarie, Bica cere, "aprobarea transferului in cadrul Baroului Iasi, dupa inscrierea pe Tabloul avocatilor definitivi cu drept de exercitare a profesiei si avizarea cabinetului individual", se arata pe ordinea de zi a Baroului Dolj. Decizia ar trebui discutata tot in sedinta de joi.
In septembrie 2015, Consiliul Baroului Dolj a hotarat, in unanimitate, amanarea solutionarii cererii Alinei Bica, in vederea completarii dosarului profesional si a prezentarii acesteia in fata Consiliului Baroului Dolj. Bica a facut o cerere in acest sens, insa solicitarea acesteia a fost amanata pentru ca aceasta sa depuna la Baroul Dolj acte legate de dosarul profesional.
Alina Bica spunea atunci ca asteapta decizia Consiliului Baroului Dolj, precizand ca trebuie sa lucreze, pentru ca de noua luni nu are o sursa de venit.
"Banuiesc ca nu pot sa stau pe banii parintilor. Nu am un venit, in pofida a ceea ce s-a spus si s-a comentat la televizor, stau intr-un apartament de 50 de metri patrati, cu o rata de 400 de euro pe luna, pe care, daca nu o platesc, ma dau afara. Cu tot respectul, trebuie sa lucrez, nu am ce sa fac si nu am... Nu doresc sa discut despre lucrurile astea, ca nu am nevoie de simpatia nimanui, e problema mea personala si intentionez sa mi-o descurc", a sustinut Bica.
Alina Bica a fost procuror sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism din mai 2013 pana in noiembrie 2014, cand a demisionat din functie. Ea a fost magistrat din 1996, fiind suspendata, in 16 decembrie 2014, din functia de procuror al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, masura fiind luata de Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a trimiterii sale in judecata in mai multe dosare.
In decembrie 2014, fosta sefa a DIICOT a fost trimisa in judecata in dosarul despagubirii frauduloase a omului de afaceri Gheorghe Stelian la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).
Distribuie articolul:
Alte articole
SIMONA HALEP s-a calificat în optimile de finală la INDIAN WELLS
- de
- 14 Martie 2016
Irina Begu ratează meciul de Fed Cup cu Cehia
- de
- 28 Ianuarie 2016
De ce, NU OLGUŢA!
- de
- 31 Martie 2016
SIMONA HALEP, eliminată în turul I la AUSTRALIAN OPEN 2016
- de
- 19 Ianuarie 2016
Ilie Balaci: "Echipa asta nu este Universitatea mea!"
- de
- 18 Ianuarie 2016
Veste tristă. SCM Craoiva, eliminată din Cupa Cupelor la handbal feminin
- de
- 17 Ianuarie 2016
“Am fost citat la DNA Serviciul Teritorial Craiova”
- de
- 18 Martie 2016

