Sponsor oficial al
Al doilea transport aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud a ajuns, în această dimineață, în țară.
Primul transport de echipamente medicale a ajuns joi, în țară, urmat de al doilea care a ajuns în dimineața aceasta, din Coreea de Sud. Așadar, alte 100.000 de combinezoane de protecție au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Sitiluații de Urgență. Aceste echipamente medicale se alătură celor 100.000 de combinezoane care au ajuns joi, în România. Distribuirea echipamentelor de protecție va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU. Cele două transporturi aeriane de echipamente medicale din Coreea de Sud (joi, 26 martie și sâmbătă, 28 martie) s-au efectuat cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Despre noi
- de editie.ro
- 1 Ianuarie 1970



