Sponsor oficial al
Invitaţie la Operă. Craiovenii sunt aşteptaţi să ia parte la spectacolul Aida de Giuseppe Verdi. Acesta va avea loc în data de 20 februarie 2014, ora 19:00, la Opera Română Craiova.Spectacolul se va derula sub conducerea muzicală a maestrului Gheorghe Stanciu.
Aida este o operă în trei acte compusă de Giuseppe Verdi, bazată pe un libret scris de Antonio Ghislanzoni. Opera Aida a fost creată pentru inaugurarea primului teatru muzical de la Cairo şi al Canalului Suez, având premiera în data de 24 decembrie 1871. Deşi are acest caracter ocazional, lucrarea constituie o adevărată cotitură în creaţia lui Verdi. Prin înfruntarea caracterelor, forţa pasiunii şi expresivitatea muzicii, Aida este o autentică dramă romantică. Această operă reprezintă nu numai una dintre cele mai importante lucrări ale lui Verdi, ci şi o culme a genului de operă în general.Opera Română Craiova aduce pe scenă o distribuţie deosebită:Aida – Jasmina Trumbetas (Serbia), Radames – Hector Lopez (Cluj-Napoca), Amneris – Asineta Răducan (Braşov), Amonasro – Ioan Cherata, Ramfis – Sorin Drăniceanu, Regele Egiptului – Dragoş Drăniceanu, Mesagerul – Marian Dăbuleanu, Marea Preoteasă – Renata Vari. Cu participarea Orchestrei, Corului şi Ansamblului de balet ale Operei Române Craiova.Spectacolul îl va avea la pupitrul dirijoral pe maestrul Gheorghe Stanciu. Regia artistică îi aparţine austriacului Tamas Ferkay, iar costumele şi decorurile sunt creaţia lui Răsvan Drăgănescu.
Au transmis reprezentanţii instituţiei de cultură
Cine este Gheorghe Stanciu
Gheorghe Stanciu a urmat cursurile Liceului de Muzică din oraşul său natal – Galaţi şi ale Conservatorului „George Enescu“ din Iaşi, unde este licenţiat al secţiilor Pedagogie instrumentală, Violoncel şi Compoziţie-Dirijat orchestră, la clasa prof. Ion Baciu.
Din anul 1975 este dirijor principal la Teatrul Liric Constanţa (actualmente Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“), dar a colaborat, de-a lungul anilor, cu aproape toate teatrele de operă din România: Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Galaţi şi Bucureşti.
A participat la Masterclasses susţinute de Erich Berger, la Bayreuth şi de Sergiu Celibidache, la München şi Bucureşti.
Gheorghe Stanciu are în repertoriu peste 50 de titluri de operă şi operetă (realizate de compozitori precum W. A. Mozart, G. Puccini, G. Verdi, P. I. Ceaikovski, R. Leoncavallo, G. Donizetti, P. Mascagni, G. Rossini, V. Bellini, J. Strauss, E. Kálmán, Fr. Lehár, Fr. Loewe), de balet (creaţii de P. I. Ceaikovski, L. Delibes, S. Prokofiev, L. Minkus şi A. Adam), dar şi lucrări aparţinând genului simfonic şi vocal-simfonic (compuse de A. Vivaldi, J. S. Bach, W. A. Mozart, J. Haydn, L. van Beethoven, C. M. von Weber, F. Mendelssohn Bartholdy, J. Brahms, P. I. Ceaikovski, Fr. Liszt, S. Rahmaninov, S. Prokofiev, A. Dvořák, H. Berlioz, D. Şostakovici, G. Enescu, M. Ravel şi C. Debussy). A participat la numeroase turnee artistice desfăşurate în Italia, Germania, Franţa, Spania, Marea Britanie, Rusia, Austria, Elveţia, Grecia şi Olanda.
20 februarie 2014 – Ora 19:00 - AIDA – G. Verdi
Libretul Antonio Ghislanzoni şi Camille du Locle,după “La fiancée du Nil” de Auguste Mariette
Regia artistică: Tamas Ferkay (Austria)
Conducerea muzicală: Gheorghe Stanciu
Costume şi decoruri: Răsvan Drăgănescu
Concert-maestru: Dan Bozgan
Maestru de cor: Lelia Candoi
Pregătirea muzicală: Corina Stănescu, Maria Cristiana Stan
Sufleur: Viorica Tomuş
Regia tehnică: Costinel Stancu
Maestru de lumini: Roberto Bujor
Machiaj/coafură: Ioana Boicea
Distribuţia
Aida – Jasmina Trumbetas (Serbia), Radames – Hector Lopez (Cluj-Napoca), Amneris – Asineta Răducan (Braşov), Amonasro – Ioan Cherata, Ramfis – Sorin Drăniceanu, Regele Egiptului – Dragoş Drăniceanu , Mesagerul – Marian Dăbuleanu, Marea Preoteasă – Renata Vari
Orchestra, Corul şi Ansamblul de balet - Opera Română Craiova
Distribuie articolul:
Meci de pregătire la Işalniţa
18 Februarie 2014Alte articole
Femeia care vrea să demisioneze din PSD
- de
- 17 Februarie 2014
Calul abandonat la marginea Craiovei a fost transportat la Bucureşti
- de
- 13 Februarie 2014
EXCLUSIV / Scandal pe criterii politice la Colegiul Naţional «Carol I»
- de
- 16 Februarie 2014
Imuni la durere
- de
- 12 Februarie 2014
«Cade, dă-te bă, că cade!»
- de
- 10 Februarie 2014
Oare când te vei opri «LOV»?
- de
- 10 Februarie 2014
Mai minţiţi mult?
- de
- 6 Februarie 2014
Pledoarie pentru o guvernare deschisa
- de
- 6 Februarie 2014
UPDATE / Licitaţie CEO anulată de DNA
- de
- 29 Ianuarie 2014
Genică Boerică, 10 ani după gratii
- de
- 29 Ianuarie 2014

