Sponsor oficial al
Un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Craiova, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere, a fost reținut, ieri.
Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat 40 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că la data de 13 decembrie 2025, în timp ce desfășura activități de taximetrie, în municipiul Craiova, ar fi preluat un bărbat pe care nu îl cunoaște, pentru a-l transporta cu autoturismul, iar la destinație ar fi fost lovit de către acesta.
Totodată, bărbatul în cauză i-ar fi distrus un suport de ochelari aflat pe plafonul autovehiculului.
De asemenea, polițiștii au fost sesizați de alt bărbat de 33 de ani, din comuna Malu Mare, cu privire la faptul că la data de 1 octombrie 2025, în timp ce se afla la volanul unui autoturism în regin de taxi, ar fi fost lovit de către un client.
„În urma activităţilor specifice desfăşurate, polițiștii au identificat un bărbat de 35 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea celor două infracțiuni de lovirea sau alte violenţe și infracțiunii de distrugere. Ieri, bărbatul a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri. În baza a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul de 35 de ani a fost reținut de polițiști și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, a declarta purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Distribuie articolul:
Alte articole
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025
Regina șahului mehedințean
- de Stoichița Dumitru
- 2 Februarie 2026
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019

