O albină fără o aripă se târăşte, agale, pe alee. Viaţa ei e sfârşită, şi-a pierdut menirea şi zilele frumoase. Probabil că se află în agonia ultimelor sale clipe, pe care şi le trăieşte cu ultimele zvâcniri de viaţă.
Această imagine pe care mi-a dezvăluit-o natura se aseamănă foarte mult cu agoniaomului când îşi încheie misiunea pe pământ.
Zilele frumoase şi fericite s-au dus, a muncit, a făcut şi crescut copii şi a trudit pentru a le asigura o viaţă bună, iar acum, la capăt de drum, trage linia şi face socoteala, contabiliceşte, cu ce s-a ales după o viaţă de om?...
Pentru unii, pomul e plin cu fructe mari, frumoase şi dulci, pentru alţii, doar câteva mere pădureţe, acrişor-amare, se ivesc printre ramuri...
Dar, până la urmă, se trage cortina, piesa s-a sfârşit, iar actorii se întorc în culise, după aplauze mai mult sau mai puţin furtunoase.
Se mătură scena şi se pregăteşte pentru o altă iluzie, într-un şir de spectacole fără sfârşit...
După truda sa de o viaţă, omul nu poate lua nimic cu el când trece pragul spre moarte.În urma sa, alţii se bucură de roadele eforturilor sale, aşa cum şi de truda bietei albine, care acum se târăşte, fără o aripă, pe alee, în ultimele ei clipe pământeşti, se bucură alţii, care vin şi îi iau mierea din stup.
