Sponsor oficial al
Actualitate
În perioada de 15-21 ianuarie a.c., poliţiştii Biroului Transporturi şi cei din cadrul posturilor subordonate, au organizat şi executat acţiuni împreună cu jandarmi şi organe de control CFR din cadrul Regionalei Craiova, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică în staţii şi trenuri de persoane, combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, precum şi a fenomenului de călătorie frauduloasă.
Cu această ocazie, poliţiştii au efectuat 102 verificări în trenuri, staţii şi triaje, fiind legitimate 81 de persoane şi identificaţi 89 de călători frauduloşi. De asemenea, au fost depistaţi 5 minori, din care unu predat familiei şi 4 internaţi în centre de plasament. În această perioadă s-a acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului, fiind efectuate 4 controale la sisteme de pază şi 2 controale la centre de colectare a materialelor reciclabile pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniu. Aceste activităţi vor continua în perioada următoare.
Distribuie articolul:
Le merge bine în amicale
25 Ianuarie 2015Alte articole
Doljenii din Leu primesc apă de la pompieri
- de
- 23 Ianuarie 2015
Consiliul Judeţean Dolj investeşte pentru comunitate
- de
- 23 Ianuarie 2015
Elevi, în spital, după administrarea vaccinului antitetanos
- de
- 23 Ianuarie 2015
Disponibilizări la Unitatea de Foraje Motru
- de
- 23 Ianuarie 2015
Disponibilizaţii Oltchim, încă, aşteaptă salariile compensatorii
- de
- 22 Ianuarie 2015
Loteria bonurilor fiscale, în consultare publică
- de
- 22 Ianuarie 2015
Mica Unire, sărbătorită în Oltenia
- de
- 22 Ianuarie 2015
Eminescu şi Unirea
- de
- 22 Ianuarie 2015
Marii clasici ai literaturii române, celebraţi la “Aman”
- de
- 22 Ianuarie 2015
Zilele Columbofiliei Olteneşti, la Craiova
- de
- 22 Ianuarie 2015

