Sponsor oficial al

La data de 19 februarie 2026, în jurul orei 21:46, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că în comuna Câlnic a avut loc un accident rutier cu victime.
Echipa operativă constituită la nivelul Biroului Rutier s-a deplasat la faţa locului, stabilind faptul că un bărbat, de 50 de ani, din județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 673 C, din direcția orașului Rovinari către Câlnic, la intersecția cu DN 67 Câlnic, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 58 de ani, din satul Trestioara, care circula din direcția orașului Târgu Jiu către Motru, acesta din urmă fiind proiectat într-un șanț pluvial.
În urma impactului a rezultat rănirea unei pasagere, de 50 de ani, din cel de-al doilea autoturism, care a fost transportată cu ambulanța la UPU Târgu Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Distribuie articolul:
Alte articole
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025
INTERVIU: Roboții umanoizi nu mai sunt un experiment. Dragoș Preda despre utilitate și limite
- de Octavia Hantea
- 10 Februarie 2026
Regina șahului mehedințean
- de Stoichița Dumitru
- 2 Februarie 2026
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021

