Sunt mulţi români, de toate vârstele, la care am auzit sintagma...Nu fac politică! Rostită cu convingerea exprimării unui adevăr ineluctabil şi profund. Dar, cei care cred că această convingere personală îi defineşte, confundă, de fapt, activitatea membrilor unui partid cu dreptul constituţional al fiecăruia la votul universal şi democratic, care poate fi exercitat din patru în patru ani.
După treizeci de ani de comunism, mulţi dintre români au dezavuat tot ce înseamnă politică şi au considerat că o poziţie neutră îi scuteşte de neplăceri. Dar neparticiparea la scrutinurile electorale a avut şi are un efect de bumerang, necondiţionat de pasivitatea lor ideologică.
Atunci când nu-ţi exprimi, prin vot, opţiunile politice, adică atunci când nu participi la viaţa cetăţii, te autoexcluzi de la masa speranţelor şi a planurilor tale de viitor!... Pentru că nu poţi pretinde să primeşti de unde nu ai contribuit cu nimic – este o lege a firii, valabilă încă din zorii apariţiei societăţii omeneşti.
Deşi pretinde că nu face politică, atunci când societatea nu-i mai asigură cele necesare existenţei, adică atunci când neajunsurile ajung să facă parte din viaţa sa şi începe să protesteze, Omul începe să facă politică!
Spre deosebire de restul vieţuitoarelor, Omul a devenit un Animal Politic din momentul în care a părăsit jungla şi a inventat Banii – deveniţi indispensabili, după izgonirea din Rai.
