Sponsor oficial al
Deputatul Cătălin Teodorescu şi Mihai Rotaru, principalul acţionar de la CSU, au fost aduşi, joi, cu mandat la DNA pentru a fi audiaţi, scrie Agerpres.
Procurorii anticorupţie vor deschide un nou dosar privind plata a unor despăgubiri de ANRP către Mihai Rotaru, principalul acţionar de la CSU, potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres.
Astfel, joi dimineaţa sunt audiate la DNA Bucureşti mai multe persoane care au legătură cu acest dosar.
O sumă de aproximativ 109.000.000 lei ar fi fost acordată lui Rotaru de către Comisia ANRP, condusă de Crinuţa Dumitrean, pentru un teren din Piteşti.
Aceleaşi surse susţin că Mihai Rotaru ar fi cumpărat drepturile litigioase de la o persoana care se judeca cu Primăria Piteşti de 8 ani, iar după ce drepturile au fost vândute în 6 luni acesta ar fi primit de la ANRP despăgubirile.
Mihai Rotaru este un adevarat baron al despagubirilor, el numarandu-se printre cei mai mari cumparatori de drepturi litigioase pe Legea 18/1991. Alaturi de Gheorghe Iaciu, Mihai Rotaru a platit pentru drepturile litigioase circa 3 milioane lei, iar valoarea bunurilor obtinute s-a ridicat 35 milioane lei. Rotaru a cumparat drepturi litigioase ale Camerei de Comert si Industrie Arges, potrivit publicatiei Gherila Urbana.
În acest moment mai sunt deschise alte trei dosare privind despăgubirile ilegale la Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Astfel, fosta şefă a DIICOT, Alina Mihaela Bica, a fost trimisă în judecată în decembrie 2014 deoarece, în calitate de secretar de stat şi reprezentant al Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală de Despăgubiri de la ANRP, a avizat despăgubiri nelegale pentru foste proprietăţi, prejudiciul adus bugetului public fiind de peste 61 de milioane de euro.
Potrivit unor documente ale DNA, între beneficiarii prejudiciului s-ar fi aflat şi membrii familiei Cocoş, respectiv Dorin Cocoş (arestat în dosarul „Microsoft” pentru mită de 9.000.000 euro), fiul acestuia, Alin Cocoş şi fosta soţie, Elena Udrea.
De asemenea, şi fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a fost trimis în judecată într-un dosar ANRP. Fostul deputat UDMR, Marko Attila-Gabor, fostul şef al ANI, Horia Georgescu şi fostul deputat PNL Theodor Nicolescu au fost trimişi în judecată, în 9 aprilie, în dosarul în care sunt acuzaţi de DNA că au aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Horia Georgescu este acuzat de procurorii anticorupţie că, în perioada 2008-2009, Comisia pentru Stabilirea Depăgubirilor, din care făcea parte, a aprobat trei dosare în care despăgubirile acordate fuseseră supralicitate.
Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experţilor evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei ), precizează procurorii anticorupţie.
Totodată, omul de afaceri Horia Simu a fost trimis în judecată, alături de Ingrid Zaarour, la date faptei preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor într-un dosarul despăgubirilor ANRP.
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că Zaarour Ingrid, Iuoraş Mihnea Remus, Nicolescu Theodor Cătălin, Zaharia Lefter Constantin, Marko Attila Gabor şi Nicolescu (Fostă Bărbulescu) Ionela Mihaela, în calitate de membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, deşi aveau atribuţia exclusivă de a analiza şi stabili cuantumul final al despăgubirilor pe baza unui raport de evaluare care să folosească, pentru stabilirea valorii de piaţă, tranzacţii de vânzare-cumpărare efective, au hotărât acordarea despăgubirilor unui cesionar de drepturi litigioase pe baza unui raport de evaluare întocmit de inculpatul Hanu Alexandru Florin.
În aceste condiţii, cesionarul drepturilor litigioase, Simu Horia a intrat în posesia unor despăgubiri necuvenite, în detrimentul statului.
comisarul.ro
Distribuie articolul:
Alte articole
Simona Halep se menţine pe locul 2 în clasamentul WTA
- de
- 9 Noiembrie 2015
"Ediţie Specială" a avut dreptate
- de
- 29 Noiembrie 2015
Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA
- de
- 26 Noiembrie 2015
VIDEO / Un bebeluş a murit după ce a ars de viu într-un incendiu
- de
- 26 Noiembrie 2015
România, primul loc pe naţiuni la Campionatul Balcanic de scrimă de la Nis
- de
- 3 Noiembrie 2015
Vin brazii!
- de
- 24 Noiembrie 2015
Fără apă la robinet!
- de
- 24 Noiembrie 2015
Accident sinistru în Dolj. Un tânăr a murit. Rudele sale cer să se facă dreptate
- de
- 24 Noiembrie 2015

