155 de ani de la nașterea lui Ionel I.C. Brătianu

Din 1909 până la moartea sa, în 1927, a fost de cinci ori președintele consiliului de miniștri (prim-ministru), de două ori ministrul apărării naționale, de trei ori ministrul afacerilor externe, de două ori ministru de interne. Cel mai important rol l-a avut când, din funcția de prim-ministru, a negociat condițiile intrării în Primul Război Mondial a Regatului României, iar după realizarea Marii Uniri a pledat la Conferința de Pace de la Paris din 1919 pentru recunoașterea unirii și a tuturor revendicărilor cerute în convenția militară prin care România intrase în război.

Crescut de tatăl său Ion C. Brătianu (1821-1891) pentru o carieră politică, Ionel Brătianu a fost dus de acesta într-o călătorie pe malul Dunării, pentru a vedea, la Calafat, cum armata română răspundea artileriei otomane. Era în 1877 și avea doar 13 ani. Mai târziu, Ionel Brătianu avea să afirme: „Această călătorie a rămas cea mai mare şi cea mai scumpă amintire a sufletului meu de român” (Ioan Scurtu, „Ion I.C. Brătianu. Activitatea politică”, Bucureşti, Editura Museion, 1992). Mama lui, Pia Brătianu, i-a fost mereu aproape, insuflându-i, precum întregii familii, onstetitatea, credinţa în Dumnezeu şi dragostea de ţară.

ROMÂNIA MARE, VISUL TUTUROR ROMÂNILOR ÎMPLINIT DE BRĂTIANU

Viaţa lui Ionel Brătianu s-a confundat cu cea a Partidului Naţional Liberal pe care l-a condus 18 ani. Partidul fusese condus magistral de Ion C. Brătianu, iar după moartea bătrânului, pentru o scurtă vreme, de unchiul său, Dimitrie. La începutul lui 1914, Ionel a devenit prim-ministrul României prin câştigarea alegerilor de către partidul său. Situația internațională în care a fost și România angrenată a stagnat inițiativa sa de a schimba legile electorală și agrară. După cum se știe, la 28 iunie 1914, prinţul Franz Ferdinand, moştenitorul coroanei habsburgice, a fost asasinat la Sarajevo de un naţionalist sârb, iar consecinţa a fost că peste o lună Austro-Ungaria a declarat război Serbiei; la 1 august Germania a declarat război Rusiei, iar la 3 august şi Franţei; la 4 august, Marea Britanie a declarat război Germaniei. Începuse Primul Război Mondial!

Sângele îl îndemna pe regele Carol I să ducă țara în război de partea Germaniei şi Austro-Ungariei, dar și un tratat din 1883, ţinut secret până atunci, prin care Regatul României era aliat cu cele două puteri. La consiliul de coroană din 3 august 1914, în afară de conservatorul P.P. Carp, toţi miniştrii s-au pronunţat pentru expectativă. Brătianu a insistat asupra ideii că „soarta românilor de peste munţi, idealul naţional al românismului, sunt chestiuni pe care nici un guvern nu le poate nesocoti”, după cum scrie istoricul Ion Bulei în „Arcul aşteptării. 1914.1915.1916”. 
După eşecul suferit de rege, conducerea politicii externe a fost practic lăsată în grija lui Ion I.C. Brătianu. După moartea regelui Carol I, octombrie 1914, și venirea pe tron a lui Ferdinand, Ionel Brătianu a devenit cu adevărat figura centrală a politicii româneşti.

UN PROIECT DE ȚARĂ SUSȚINUT DE REGI ȘI DE LIBERALI

La 17 august 1916, în casa lui Vintilă Brătianu, fratele prim-ministrului, în cel mai mare secret, s-a semnat convenţia militară de intrare în război a României. Au fost de faţă cinci persoane: Ion I.C. Brătianu, Vintilă Brătianu, Constantin Diamandy, I.G. Duca şi generalul rus Stanislav Poklewsky, care a adus cele cinci exemplate ale convenţiei destinate Rusiei, Franţei, Marii Britanii, Italiei şi României. Exemplarele erau deja semnate de cele trei părţi care nu erau prezente. Apoi, iscălitura lui Ionel Brătianu şi cea a generalului rus au consfinţit angajarea României alături de Aliaţi. Brătianu era mulţumit, ştiind că a făcut exact ceea ce trebuia pentru a pune bazele României Mari.

„Văzându-l în acele zile, Nicolae Iorga avea să noteze că Ion I.C. Brătianu era «mândru şi rece, avea înfăţişarea sigură care se potriveşte cu o astfel de stare de spirit. Nici o întrebare, nici o îndoială. Niciodată n-a părut mai stăpân: pe dânsul, pe rege, pe noi toţi, pe soartă»”, scrie Ioan Scurtu în cartea în care analizează activitatea lui Brătianu. „Chiar dacă ar fi să fim bătuţi, totuşi, prin faptul că patru dintre cele mai mari puteri ale lumii au recunoscut temeinicia revendicărilor noastre naţionale şi au sfinţit printr-un act solemn hotarele etnice ale românilor de peste Carpaţi, cauza românismului va face un pas ­înainte mai mare şi mai însemnat decât oricând”, afirma Ion I.C. Brătianu la Consiliul de Coroană ţinut la Cotroceni cu ocazia intrării în război a României.

CEA MAI MARE REALIZARE DIN ISTORIA ROMÂNIEI

Este cunoscut faptul că primele bătălii au fost pierdute, că dezamăgirea era mare din partea tuturor, a soldaților, a oamenilor politici, a întregii populații. Și a lui Brătianu, care se vedea blamat din toate părțile. Prin încurajarea celor de pe front cu promisiuni de a primi pământ și drepturi prin noua lege electorală, prin ajutorul armat primit de la trupele franceze conduse de generalul Henri Mathias Berthelot, izbânda a venit. Desigur, nu toate au fost așa cum a negociat și a sperat prim-ministrul Ionel Brătianu, aliații nu au respectat întru totul convenția, ba chiar Bucureștiul a fost ocupat, guvernul și familia regală s-au refugiat la Iași pentru doi ani, iar țara a fost cuprinsă de foamete. România a fost nevoită, în condițiile bolșevizării din 1917 a Rusiei, precum și pe fondul epuizării trupelor aliate pe front, să accepte o pace temporară, defavorabilă, cu Germania și Austro-Ungaria (Pacea de la Buf­tea-București din mai 1918). Dar în același timp, situația a permis și Unirea Basarabiei cu Țara în primăvara tulbure a lui 1918, care deschidea calea unirii tuturor provinciilor românești cu Regatul României.

Fericita zi de 1 decembrie 1918 a venit, aducând ceea ce de secole visaseră mulți români, ceea ce Mihai Viteazul reușise pentru scurtă vreme să facă: Unirea cea Mare!