Expoziţia „Consubstanţialitate – Reverberaţii” semnată de Cornelia Petrescu

În perioada 16-31 decembrie 2020, Galeria „ARTA” a Filialei Craiova a Uniunii Artiştilor Plastici din România găzduieşte expoziţia intitulată Consubstanţialitate – Reverberaţii, semnată de graficiana Cornelia Petrescu.

cgrafica

Cornelia Petrescu s-a născut la 1 ianuarie 1951 în oraşul Corabia, judeţul Olt.

Este absolventă a Academiei de Arte „Nicolae Grigorescu”, din Bucureşti, promoţia 1973.

Talentul său inconstestabil stă la baza foarte multor expoziţii personale şi de grup, organizate în ţară şi străinătate.

A semnat 21 de expoziţii personale, în: Tokio (Japonia), Lyon (Franţa), Flening (Danemarca), Skandenborg (Danemarca), Luxemburg, Atena (Grecia), Craiova.

A participat la 8 expoziţii de grup, la: Bucureşti, Craiova, Bitola (Macedonia).

Este şi autoarea unor lucrări care includ filmul, pictura monumentală, ilustraţia de carte, articole, albume, poezii care însoţesc lucrările, specialitatea sa fiind grafica pe mătase.

grafica

Expoziţia este însoţită de o mărturisire de credinţă a autoarei:

Consubstanţialitate străpunge tăcerea arborilor...  

Sensibili la emoţiile umane, simţind buna intenţie şi ostilitatea, deopotrivă, copacii trăiesc, gândesc, răspund, obosesc sau se sting...   

Orice sentiment uman reprezintă un gând însoţit, concomitent, de un câmp energetic receptat de arbore. Posibilitatea de a se manifesta se află în interiorul lui, în coletul rădăcinilor sale, unde tratează informaţia şi pregătesc răspunsul. 

Acolo se află inima copacului... şi răspunde cu ea.

De aceea, Consubstanţialitate – fiziune a spaţiului fizic şi psihic, într-o integritate concepută ca absolută”. 

„Înainte de toate, expoziţia este o deschidere de suflet din partea mea şi o privire cu o primire în suflet, de către dumneavoastră”.