Robert Răducanu și-a găsit o nouă echipă. Fostul atacant al Științei a semnat cu Universitatea Cluj!

Robert Răducanu a semnat cu Universitatea Cluj.

raducanu u cluj

După trei ani petrecuți în tricoul Științei, Robert Răducanu, 25 de ani, s-a despărțit în urmă cu o lună de FC Universitatea Craiova. După ce a fost în discuții și cu Selimbăr, acolo unde joacă Cristiu, în cele din urmă acesta a ales să semneze cu Universitatea Cluj. La această formație mai joacă încă trei foști jucători al alb-albaștrilor din Bănie, Gîț, Gugu și Ispas.

FC Universitatea Cluj a ajuns la o înțelegere cu Robert Răducanu, extrema stângă în vârstă de 25 de ani antrenându-se deja alături de studenți.

Robert a făcut primii pași în fotbal la centrul de copii și juniori de la Concordia Chiajna, debutând pentru echipa de seniori a ilfovenilor la finalul sezonului 2014/2015. În cei trei ani petrecuți la Concordia, Robert Răducanu a bifat 42 de meciuri la nivel de Liga 1, reușind să marcheze trei goluri și să ofere alte două pase decisive.

În noiembrie 2018, Robert a ajuns la FC U Craiova. Între anii 2019-2021, acesta a reușit să obțină două promovări consecutive alături de olteni. A strâns 24 de prezențe la nivelul ligii secunde pentru Craiova în sezonul 2020/2021, când a înscris de patru ori, iar în acest sezon a jucat în două dintre meciurile alb-albaștrilor. Bun venit la U, Robert Răducanu”, îl prezintă Universitatea Cluj pe Robert Răducanu, pe site-ul oficial.