Tudor Oltean a avut un debut de coșmar la FCU 1948.
Știința a mers în Valea Domanului cu gândul la victorie, dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.
Încă din primul minut al partidei cu Reșița, Tudor Oltean, care în meciurile amicale avusese evoluții foarte bune și părea că este cu adevărat un câștig pentru FCU, a fost depășit ușor de un adversar și a făcut fault la 18 m de metri de propria poartă. Arbitrul îi explică fundașului oltenilor că jucătorul faultat de el avea posibilitatea să scape central spre poarta Științei și îi acordă apoi fără niciun pic de ezitare cartonaș galben. În urma loviturii libere executate, Cioiu trage de la 18 metri central prin zid, mingea lovește bara din stânga, sare înapoi în teren și Andrei Lascu o împinge din cinci metri în poarta lui Sandu.
Știința nu se trezește după primul croșeu încasat și în minutul șase Haită face 2-0 din penalty, după un fault în careu făcut de Mario Iliie.
Însă, KO-ul decisiv pentru FCU vine în minutul 12, atunci când Tudor Oltean își încununează debutul de coșmar la Știința într-un meci oficial cu un al doilea cartonaș galben și implicit, cel roșu, în urma unui alt fault făcut aiurea pe la mijlocul terenului.
Rămasă în 10 oameni încă din minutul 12, FCU terminase, practic, meciul înainte de a-l începe, iar jocul nu a mai avut ulterior niciun istoric, cu toate că Jibril a avut o bară în repriza a doua.
Jocul se termină cu înfrângerea alb-albaștrilor, prea multe despre acest meci nu mai sunt de spus, iar leii din Bănie trebuie să și facă cu adevărat o analiză la sânge încă din prima etapă dacă vor să emită pretenții cu adevărat la promovare.
CSM Reșița: Goga – Elton da Silva, Dudea (cpt.), Rimovecz – Al. Negru, Dam. Isac, Cioiu (D. Fărăgău 81′), Chera (Fota 81′) – Haită (Samake 61′), Lascu (Doană 87′), Andr. Burlacu (Tucaliuc 81′)
Rezerve neutilizate: Dincă – Bocșan, Bărboianu, M. Angelov
Antrenor: Flavius Stoican
FCU 1948: C. Sandu – R. Negru, Padula (Blidar 87′), Lekiatas, Tud. Oltean – Sidibe (Lumbu 46′), Dr. Albu (cpt.), Vl. Pop (Abbey 85′), M. Ilie (Tr. Ciubotaru 58′) – Ibrahim, Cl. Bălan (Andr. Dragu 58′)
Rezerve neutilizate: Gurău – Bounaas, Ct. Albu, Ghindovean
Antrenor: Marius Croitoru
Eliminat: Tudor Oltean 12′ (cumul de cartonașe galbene)