Marcel Pușacș a anunțat noi transferuri la FC Universitatea Craiova. Ce planuri au oltenii!

Directorul general al FC Universitatea Craiova, Marcel Pușcaș, 60 de ani, a vorbit din nou despre campania de achiziții.

marcel puscas

FC Universitatea Craiova se va reuni vineri seară, în jurul orei 19:00, iar sâmbătă Adi Mutu va conduce primul său antrenament la Știința.

„Astăzi la ora 19:00 se va reuni lotul. Ne vom reuni cu jucătorii actuali și cu doi-trei care vor veni astăzi. Până marți-miercuri vom anunța și celelalte transferuri. Pe data de 21 iunie dimineața se pleacă în Slovenia, avem un număr de 5 jocuri acolo. 

Luni facem testul COVID, marți la fel, apoi vizitele medicale. În Slovenia o să ne dumirim dacă ceea ce s-a întâmplat din punctul de vedere al transferurilor a fost de bun augur. Probabil că vor veni direct în Slovenia câțiva jucători, unul, poate doi. Important este să avem o structură a lotului, cu doi jucători egali valoric pe post. Trebuie să ai un schelet bun al echipei, ca antrenorii și staff-ul să fie mână forte și să-și pună experiența și dorința în aplicare.

În privința lui Adrian Mutu, am stat aseară de vorbă cu el. Este un antrenor tânăr, fost mare fotbalist, tinerețea sa ca antrenor trebuie să fie plină de ambiție și de dorința de a lucra, iar eu nu mă îndoiesc de asta. Experiența de fost jucător trebuie să fie transmisă și jucătorilor,", a declarat Pușcaș la Pro X.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape