FC Universitatea Craiova a remizat cu Csikszereda, scor 0-0, și și-a asigurat matematic promovarea în Liga 1.
Chinul de 10 ani al alb-albaștrilora luat sfârșit iar Adrian Mititelu a readus Universitatea Craiova în Liga 1, după un deceniu de mare suferință. Ba mai mult, patronul Universității s-a trezit trimis și după gratii total nemeritat dar tot a reușit îndeplinirea marelui obiectiv. Însă, până la deschiderea șampaniei, jucătorii lui Eugen Trică aveau de rezolvat promovarea în partida cu Csikszereda.
Fotbaliștii cu experiență din lotul Științe au fost depășiți de miza partidei, iar evoluția acestora a fost pe alocuri destul de slabă. Eugen Trică a fost ca un leu în cușcă pe durata celor 90 de minute și nu de puține ori a fost surprins de camerele TV cum dădea cu șapca în pâmânt de nervi, după ce vedea cum decurge jocul elevilor săi. Extrem de timorați, Voicu și Munteteanu au prins cel mai prost meci al lor în tricoul Științei, iar Compagno nu a primit nicio centare utilă pe întreaga durată a partidei.
Cum minutele se scurgeau, miza acestui meci își punea și mai tare amprenta pe evoluțiile jucătorilor lui Trică, iar leii din Bănie nu au reușit să își creeze nicio ocazie clară de gol. Ba mai mult, în minulul 87, Paramatti a greșit inexplicabil - are pe conștiință, probabil, spargerea unor plasme prin casele suporterilor lui FCU - și este deposedat de Suciu, cel care scapă singur cu Popa. Ciucanul se pierde, însă, cu firea și nu-l poate învinge pe puștiul Științei, care i-a ieșit la întâmpinare în 11 metri.
Pe final, FC Universitatea Craiova s-a apărat cu toți jucătorii, iar în mintul 90+2 arbitrul a fluierat finalul partidei și Dumnezeu a făcut dreptate. FC Universitatea Craiova a obținut punctul mult dorit, meciul s-a terminat 0-0, iar gruparea alb-albaștrilor a revenit în Liga 1, după un deceniu de suferință.
După finalul partidei, Adrian Mititleu jr a declarat. „Ne-am întors în Liga 1. Este un moment magic. Am un mare regret că tatăl meu, cel căruia i se datoreză totul, nu se poate bucura alături de noi. Suporterii sunt foarte aprigi, vom încerca să ne întărim, mai e nevoie de jucători. Începând de mâine ne apucăm de treabă. Dar vrem să terminăm play-off-ul pe 1, să facem 6 puncte în următoarele 2 partide. E cea mai fericită zi din viața mea Echipa a promovat meritat. CSU, nici nu știi cât de mică începi să fii.