Tânăr din Craiova, prins imediat după ce a furat bani și bunuri dintr-o locuință

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Craiova, este cercetat penal, după ce, noaptea trecută a fost depistat la scurt timp după ce a furat bani și bunuri din locuința unei femeie în vârstă de 27 de ani din localitate. 

politianoaptea2 2

Polițiștii au fost sesizați de către această femeie cu privire la faptul că o persoană a intrat în locuința sa din Craiova, pe geamul de la bucătărie uitat deschis, și dintr-o cameră a furat suma de 200 lei, un ceas și trei perechi de pantofi sport, după care a părăsit casa.

La nivelul Secției 3 Poliție Craiova s-a constituit un colectiv format din lucrători de investigații criminale și ordine publică precum și un jandarm  din cadrul I.J.J. Dolj, care în urma activităților de verificare desfășurate, au identificat pe o stradă din localitate, un tânăr de 18 ani, din Craiova, ale cărui semnalmente corespundeau cu cele descrise de persoana vătămată. Cel în cauză a fost condus la sediul poliției pentru audieri. Prejudiciului în valoare de aproximativ 2000 lei a fost recuperat în totalitate de polițiști și restituit persoanei vătămate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție corespunzătoare prin unitatea de parchet competentă.

De asemenea, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu a putut justifica motivul deplasării în afara locuinței, în intervalul orar 23.00-05.00, fapt pentru care a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 lei.