Un autobuz al RAT a luat foc pe strada Amaradia (VIDEO)

Un autobuz a luat foc, luni la prânz, într-o stație de călători de pe strada Amaradia din Craiova.

incendiu autobuz 191230

Potrivit ISU Dolj, la fața locului a intervenit, pentru stingerea focului, Detasamentul 1 Pompieri Craiova cu două autospeciale. Din primele date, niciun călător nu a fost rănite dar flăcările au afectat și două case din apropiere.

Focul a izbucnit la compartimentul motor, în timp ce autobuzul se deplasa. Opt călători și șoferul au reușit să iasă singuri din autobuzul cuprins de flăcări. Managerul RAT Craiova, Sorin Manda, a declarat, pentru MEDIAFAX, că autobuzul era vechi. 

„Erau 7 sau 8 călători. Focul a izbucnit la motor. Șoferul a încercat să stingă flăcările, dar nu a reușit. Focul s-a extins cu repeziciune. Din ce știu eu, nu sunt victime. Autobuzul s-a făcut scrum, iar focul s-a extins și la două case", a declarat managerul RAT Craiova

incendiu autobuz 002 191230

Florin Cocoșilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj, a oferit mai multe detalii despre intervenția pentru stingerea focului: „A fost înregistrat un incendiu la un autobuz, la ora 12.50. Cu aproximativ 20 m înainte de stație, Șoferul a observat că ieșea fum din spatele autobuzului. Imediat ce a ajuns în stație, cei opt pasageri au coborât fără a avea nevoie de îngrijiri medicale, iar o persoană a sunat la 112. În tot acest timp, șoferul a acționat cu stingătorul în partea din spate a mijlocului de transport. La fața locului au fost trimise trei autospeciale de lucru cu apă. Din cauza temperaturii și a flăcărilor, incendiul s-a propagat și la acoperișul uneia dintre casele de locuit din aproprierea stației de autobuz, degradându-se pe circa 30 metri pătrați scândura de sub tablă”

Deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului