Bărbat lovit de mașină, pe trecerea de pietoni

Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Craiova, a ajuns la spital, joi dimineață, după ce a fost lovit de o mașină, pe trecerea de pietoni.

accident 1

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, accidentul a avut loc pe DN 6, în zona CET Ișalnița, la volanul mașinii fiind un bărbat în vârstă de 44 de ani din Drobeta Turnu Severin.

„În această dimineaţă, în jurul orei 07.00, un bărbat 44 ani, din Drobeta-Turnu Severin, Mehedinţi, a condus un autoturism, pe DN 6, iar la km 238+156m, la trecerea pentru pietoni a accidentat un bărbat de 68 de ani, din Craiova, care traversa pe marcajul pietonal. În urma accidentului, bărbatul de 68 de ani, a fost transportat conștient la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Pe numele șoferului a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.