Pietoni amendați de polițiștii locali craioveni

Zeci de craioveni care au treversat strada prin loc nepermis au fost amendați de către polițiștii locali, miercuri, după ce, timp de două săptămâni, a fost efectuată o acțiune de informare în acest sens. 

Acestora le-a fost atrasă atenția, li s-au explicat pericolele la care se supun, dar au și primit avertismente din partea polițiștilor locali.

„Aceștia își pun propriile vieți în pericol, dar și pe ale celorlalți  participanți la trafic. În plus, prin traversarea scuarului despărțitor dintre benzile de circulație, aceștia provoacă daune spațiului verde și amenajărilor urbane”, spun reprezentanții Poliției Locale Craiova.

Începând de miercuri, s- trecut și la amenzi, fiind aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, respectiv 21 de amenzi și două avertismente.

Amenda pentru traversare neregulamentară este de 290 de lei.

Aceste acțiuni vor continua și au ca scop diminuarea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietoni ce traversează prin locuri nepermise, mai spun reprezentanții polițiștilor locali craioveni.