A fost prins autorul tâlhăriei de la farmacia din Craiova

Bărbatul care a reuşit să fure bani dintr-o farmacie din Craiova, amenințând personalul, a fost reţinut, joi seara, de poliţişti. Oamenii legii i-au percheziţionat locuinţa.

jaf farmacie

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Craiova, care pe 15 martie a furat aproximativ 1.500 de lei, dintr-o farmacie din Craiova, ameninţând farmacistele cu un cuţit.

La câteva zile, tânărul a încercat să jefuiască o altă farmacie, în cartierul Brazda lui Novac.

De această dată, cel în cauză a părăsit în grabă locația, fără a sustrage bunuri sau bani, după ce butonul de panică a fost apăsat de una dintre angajate.

Astfel, în cursul zilei de ieri, 25 martie a.c., în vederea completării probatoriului în cele două cazuri, polițiștii doljeni, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui tânăr de 26 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea celor două infracțiuni, în urma căreia au fost găsite și ridicate mai multe obiecte ce pot constitui mijloace materiale de probă în cadrul procesului penal.

În urma probatoriului administrat, polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au reținut pentru 24 de ore persoana în cauză, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dolj. În cursul acestei zile, cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

jaf farmacie 2