O femeie din Cârcea a ajuns la spital în urma unui accident rutier

O femeie în vârstă de 48 de ani, din Cârcea, a ajuns la spital după ce autoturismul în care se afla ca pasager a fost implicat într-un accident rutier, miercuri, în Craiova.

ambulanta poza buna si poza 63735200

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut la intersecția străzilor Caracal și Vântului.

Un barbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Leu, care conducea un autoturism pe strada Vântului, la intersecţia cu strada Caracal, a lovit o altă mașină, la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 49 de ani.

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 48 de ani, din comuna Cârcea, pasageră în autoturismul condus pe strada Caracal, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conştientă.

„În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea lămuririi împrejurărilor în care s-a produs accidentul, fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.